După mai multe luni de încercări, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a reușit să încadreze un biolog în cadrul Laboratului de genetică moleculară, unde se realizează testele COVID.
Au fost două încercări pentru angajarea pe perioadă determinată a doi biologi la Laboratorul de analize, însă nimeni nu a fost interesat de cele două posturi anunțate de către conducerea unității medicale că sunt disponibile.
Între timp, s-a lucrat cu personal adus, prin transfer, de la alte laboratoare din județ. În disperare de cauză, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu au decis să transforme posturile în biolog debutant, în speranța că vor apărea candidați.
Astfel, s-au înscris la selecție două candidate, însă una dintre acestea nu a mai depus dosarul cu documentele necesare. A fost validat însă dosarul celeilalte candidate și s-a hotărât selectarea acesteia pentru angajare. Prin urmare, Laboratorul de genetică moleculară de la Târgu Jiu va beneficia de săptămâna aceasta de un biolog.
Speră să crească numărul de teste
Se speră ca prin această angajare să crească numărul de teste prelucrate de către personalul unității. Media zilnică a testelor COVID efectuate la Laboratorul de genetică moleculară de la Târgu Jiu este de 130 – 150. Personalul este foarte solicitat și orice om în plus este mai mult decât necesar.
Este de așteptat ca după începerea anului școlar numărul de probe prezentate să crească. Este de amintit că județul Gorj și Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu beneficiază de un Laborator COVID încă din luna aprilie a acestui an.
Clădirea a fost construită cu bani de la unitatea medicală, în jur de 200.000 de lei, iar echipamentele au fost achiziționate în urma unor donații de 200.000 de euro venite din partea unei asociații a oamenilor de afaceri din Gorj.
Patru posturi vacante de brancardier la UPU SMURD
Tot în această săptămână a fost programat, la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, proba interviului pentru încadrarea a patru brancardieri. Aceștia sunt necesari Unității Primiri Urgențe – SMURD, din instituție.
Săptămâna trecută a fost contestată proba interviului și aceasta a fost reprogramată pentru data de vineri, 18 septembrie. Unul dintre cei patru candidați selectați a contestat faptul că primul interviu nu a fost înregistrat audio-video.
De asemenea, a fost depusă o contestație și în privința modului Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a admis contestațiile și a decis anularea probei interviului și reprogramarea examinării.