5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus România: Peste 1000 de cazuri și astăzi. Cazuri multe, teste puține.

Coronavirus România: Peste 1000 de cazuri și astăzi. Cazuri multe, teste puține.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate, în România, 1.231 de cazuri de coronavirus, bilanțul total ajungând la 112.781, potrivit datelor furnizate duminică la prânz de Grupul de Comunicare Strategică.

Până acum, 89.771 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 359 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.435 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 19.09.2020 (10:00) – 20.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (20 bărbați și 13 femei). 32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.120. Dintre acestea, 470 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.223.462 de teste. Dintre acestea 13.391 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.937 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.454 la cerere.

Pe teritoriul României, 12.160 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.752 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.130 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS