-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRata reală a mortalității din cauza Covid-19, în continuare o necunoscută pentru experți

Rata reală a mortalității din cauza Covid-19, în continuare o necunoscută pentru experți

Numărul de decese confirmate oficial din cauza Covid-19 a depășit recent 1 milion pe plan mondial. Asta într-un moment în care erau 33 de milioane de persoane testate pozitiv de la debutul pandemiei. Experții încă au dificultăți să estimeze un indicator-cheie al acestei pandemii de coronavirus SARS-CoV-2: rata reală de deces, adică proporția reală a persoanelor infectate care mor din cauza Covid-19.

Rata de deces din cauza unei boli sau infecții este ușor de calculat, în mod normal. Asta dacă se cunoaște destul de exact numărul de decese și numărul de îmbolnăviri, potrivit 360medical.ro.

În cazul coronavirusului SARS-CoV-2 este însă foarte dificil să se calculeze un indicator exact

În cazul coronavirusului SARS-CoV-2, este însă foarte dificil să se calculeze un indicator exact pentru că numărul real de infecții rămâne necunoscut. Asta în condițiile în care doar o mică parte dintre persoanele infectate au fost testate. Numărul confirmat de decese este considerat de experți mult mai mic decât cel real.

Cei mai mulți experți au calculat, pe baza unor estimări mai mult sau mai puțin realiste, o rată reală de deces din cauza Covid-19 cuprinsă între 0,5% și 1%. De câteva ori mai mare decât rata mortalității din cauza gripei, spre exemplu.

După mai multe luni de pandemie, anumite date sunt acum clare

Totuși, după mai multe luni de pandemie, anumite date sunt acum clare: rata mrtalității este foarte mică la persoanele tinere și crește odată cu vârsta.

„Rata mortalității la persoanele cu vârsta de sub 20 de ani este probabil de 1 la 10.000. Peste vârsta de 85 de ani, rata este de circa 1 din 6”, a afirmat dr. Christopher Murray, directorul Institutului de Indicatori și Evaluare în Sănătate din cadrul Universității Washington din Seattle, citat de Reuters.

Chiar dacă în timp s-a înregistrat o scădere a ratei oficiale de deces (număr confirmate de decese raportat la număr confirmat de infecții), acest lucru este pus de experți mai degrabă pe creșterea semnificativă a numărului de teste efectuate.

În SUA, rata confirmată de deces era de 6,6% în aprilie

În SUA, rata confirmată de deces era de 6,6% în aprilie, dar a scăzut la 2% în august. În multe alte țări, evoluția a fost similară.

Altă explicație pentru scăderea ratei de deces este îmbunătățirea ratei de supraviețuire prin îngrijirea mai bună acordată în spitale, pe măsură ce medicii au căpătat mai multă experiență în tratarea pacienților cu forme severe de Covid-19.

„Știm cu mult mai mult acum despre complicațiile potențiale și despre cum să le recunoaștem și să le tratăm. Un pacient cu Covid-19 este mult mai bine îngrijit acum decât ar fi fost tratat în martie”, a explicat dr. Amesh Adalja, de la centrul pentru Securitate în Sănătate al Universității Johns Hopkins.

Și alte țări au înregistrat evoluții similare

Și alte țări au înregistrat evoluții similare. În Franța, experții au calculat că rata de deces din cauza Covid-19 era la finalul lui iulie cu 46% mai mică decât la finalul lunii mai și consideră că motivele acestei evoluții sunt creșterea testării, îmbunătățirea asistenței medicale pentru persoanele infectate și creșterea proporției persoanelor tinere infectate – care au rscuri mai mici de a dezvolta forme severe ale bolii.

Creșterea semnificativă a numărului de cazuri noi din ultimele săptămâni, înregistrată mai ales în Europa, ar putea schimba situația.

„Vedem o creștere a numărului de internări la ATI, astfel că discrepanța se apropie de final. Trebuie să înțelegem motivul“, a spus Mircea Sofonea, cercetător la Universitatea din Montpellier, Franța, pentru Reuters.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS