4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljul începe să se închidă. Craiova, incidenţă de aproape 2 la mia de locuitori

Doljul începe să se închidă. Craiova, incidenţă de aproape 2 la mia de locuitori

În mai multe localităţi din judeţul Dolj, printre care şi Craiova, autorităţile au impus măsuri restrictive ca urmare a creşterii numărului de cazuri de coronavirus. Unele localităţi sunt aproape de scenariul roşu. Cum stă Craiova şi ce arată cifrele celui mai recent raport al autorităţilor?

Activitatea în interior pentru baruri, restaurante, cafenele şi săli de jocuri de noroc din Craiova și alte 7 localități din județul Dolj a fost suspendată printr-o hotărâre din data de 12 octombrie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Dolj şi a intrat în vigoare la data de 13.10.2020, ora 06.00. Măsurile vor fi aplicate până la data de 19 octombrie, inclusiv.

Rată de infectare de aproape 2 la mie în Craiova

În ultimele două săptămâni s-au înregistrat 611 cazuri noi de coronavirus în Craiova, dintre care 564 comunitare. Celelalte 47 au fost depistate în cadrul unor focare închise, astfel că ele nu se iau în calculul ratei oficiale de infectare la mia de locuitori, spun reprezentanţii DSP. Astfel, chiar dacă rata de infectare este de 2,04 la mia de locuitori în Craiova, excluzând focarele închise, rata luată în calcul pentru aplicarea măsurilor restrictive este de 1,88. Comparând cu perioada 26 sept – 9 octombrie, incidenţa a crescut de la 1,63 la mie la 1,88. Numărul de cazuri comunitare depistate a crescut de la 489 la 564.
Cifrele sunt calculate având la bază o populaţie de 299743 locuitori, conform datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică.

Radovan şi Cârcea, cele mai mari rate de infectare

Dacă în cazul Craiovei diferenţa între rata de infectare totală şi rata de infectare comunitară nu este foarte mare, modul de calcul este relevant în cazul comunei Dioşti, unde 49 de persoane cu Covid au fost depistate în focare închise şi numai 4 cazuri sunt comunitare. Astfel, deşi rata de infectare este uluitoare, 18,62 la mia de locuitori, rata de infectare la nivel comunitar ar fi de 1,40, sub pragul de atenţionare de 1,5 la mia de locuitori.

În fruntea listei localităţilor cu rate de infectare peste 1,5 la mie se află comuna Radovan, cu o rată de infectare de 3.04. Este vorba de numai 4 cazuri, dar acestea sunt raportate la o populaţie de 1317 locuitori. Cârcea este aproape de pragul roşu de 3 la mie. Rata de infectare este de 2,82 la mia de locuitori, cu 8 cazuri noi în ultimele 14 zile. Urmează Ghindeni (2,74), Mischii (2,43), Melineşti (2,35), Scăeşti (1,92), Podari (1,90), Craiova (1,88), Robăneşti (1,78), Işalniţa (1,71), Pleniţa (1,59) şi Pleşoi (1,56).

Tendinţă de creştere în Oltenia

Toate judeţele din Oltenia se află pe un trend ascendent. De altfel, doar trei judeţe din întreaga ţară se află pe o linie stabilă – Iaşi, Vaslui şi Satu Mare. Nu există trend descendent în nicio regiune. Doljul, Oltul şi Vâlcea sunt încadrate la un grad de vulnerabilitate mare în privinţa capacităţii de răspuns a sistemului. Vulnerabilitatea ia în calcul numărul de focare şi rata de incidenţă, asociate cu numărul de paturi în unităţile medicale şi, în particular, numărul de paturi de la ATI.

Fără spectacole şi restaurante

În perioada 13-19 octombrie, în Craiova sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unitatea respectivă. Activitatea restaurantelor, barurilor, cafenelelor și jocurilor de noroc este interzisă. Terasele își pot desfășura activitatea cu publicul numai în intervalul orar 06.00 – 24.00.

Măsuri de prevenire în alte 7 localităţi doljene

Măsuri de prevenire a virusului SARS-COV-2 au fost luate și în alte 7 localițăți din Dolj.

În comunele Cârcea, Ghindeni, Ișalnița, Mischii, Pleniţa, Radovan şi Robăneşti au fost instituite următoarele măsuri în domeniul sănătăţii publice:
a) se interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente;
b) se interzice activitatea cu publicul în interiorul spaţiilor cu destinaţia alimentaţie publică din categoria restaurantelor, cafenelelor şi barurilor;
c) se interzice organizarea şi desfăşurarea procesiunilor religioase în spaţiile deschise;
d) autorităţile administraţiei publice locale vor intensifica acţiunile de verificare a modului de respectare a normelor instituite în domeniul sănătăţii publice în pieţe, târguri, precum şi în orice altă locaţie unde se pot crea aglomerări spontane de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS