-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCOVID-19 și-a modificat evoluția și se vindecă mai greu, spun medicii

COVID-19 și-a modificat evoluția și se vindecă mai greu, spun medicii

COVID-19 și-a modificat evoluția și se vindecă mai greu, avertizează medicii. Pacienții cu forme medii ale bolii au nevoie chiar și de o lună de tratament, înainte de testul negativ.

Această perioadă era de aproximativ două săptămâni, la începutul pandemiei. În plus, unele simptome, cum ar fi pierderea gustului și mirosului, nu mai apar odată cu debutul bolii, ci după o săptămână, potrivit Digi24.

„În ultima perioadă de timp, formele medii de boală, fără comorbidități, se negativează greu“

Carmen Dorobăț, manager al Spitalului clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași: „Am observat că în ultima perioadă de timp, formele medii de boală, fără comorbidități, se negativează greu. Adică stau o perioada mai lungă de timp până să obțină acel test negativ. Aș spune că modul în care evoluează simptomele, retrocedarea acestor simptome este mai greoaie.

S-au modificat și ca tablou. Altădată veneau că nu mai aveau gust și miros. Acum gustul și mirosul se pierd poate chiar cu o săptămână de la debutul bolii. Altădată apăreau dureri musculare după ce era febra 38-39 de grade, acum sunt pacienți afebrili care acuză am dureri musculare. Or, noi știm că durerile musculare reprezintă un semn că trebuie să urmărim cu atenție evoluția pacientului respectiv”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS