Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunțat astăzi că guvenul a adoptat joi seara o ordonanţă de urgenţă privind achiziţia de materiale sanitare şi echipamente în valoare de 67 de milioane euro. Acesta a precizat că, printre altele, vor fi cumpărate trei milioane de teste rapide pentru COVID-19 şi 10 milioane de seringi pentru viitoarea campanie de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.
„Ieri s-a aprobat ordonanţa de urgenţă privind stocurile strategice, modificarea anexei şi a echipamentelor care se achiziţionează prin ONAC pentru stocurile strategice şi prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
S-au adăugat următoarele tipuri de echipamente (…): teste rapide antigen care urmează să fie folosite conform indicaţiilor în mod deosebit pentru persoanele simptomatice – trei milioane de teste; măşti chirurgicale, pentru că în stocurile strategice aveam doar măşti FFP2, FFP3 şi este necesar să introducem şi măştile chirugicale pentru anumite categorii de personal – cinci milioane de bucăţi; seringi – 10 milioane de bucăţi. Motivaţia este pregătirea pentru campania de vaccinare care va fi în cazul în care începem vaccinarea pentru SARS-CoV-2.
Este posibil ca aceste vaccinuri să nu vină în doze unice, ci să vină multidoze. Astfel, ne pregătim să nu ajungem la o criză de seringi la momentul respectiv”, a precizat Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Alte echipamente care vor fi achiziţionate
Alte echipamente care vor fi achiziţionate sunt: 1.500 de ventilatoare pentru ventilaţie noninvazivă; 1.000 de sisteme de livrare oxigenoterapie în flux mare; 3.000 de concentratoare de oxigen individuale şi 50 de mare capacitate; 500 analizoare portabile pentru gaze sanguine şi electroliţi, pentru analize importante pentru Terapie intensivă; 500 de aspiratoare portabile pentru secreţii.
Raed Arafat a menţionat că suma totală estimată pentru achiziţionarea acestor echipamente este de 67 de milioane euro.