-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePrimul medicament pe bază de anticorpi pentru Covid-19, autorizat în regim de urgență de Statele Unite

Primul medicament pe bază de anticorpi pentru Covid-19, autorizat în regim de urgență de Statele Unite

Autoritățile americane au dat autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru medicamentul cu anticorpi dezvoltat de Eli Lilly & Co. pentru tratarea cazurilor ușoare și moderate de COVID-19. În urma acestei decizii, se lărgeşte accesul la un tratament despre care datele sugerează că este eficient în menţinerea persoanelor infectate cu coronavirus în afara spitalului, potrivit HotNews.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a autorizat tratamentul experimental, numit Bamlanivimab, pentru utilizarea medicamentului împotriva formelor uşoare şi moderate de COVID-19, inclusiv la cei cu vârsta de 65 de ani şi peste şi la pacienţii copii, scrie Bloomberg.

Autorizaţia oferă medicilor o opţiune de abordare a virusului la pacienţii cu risc ridicat

Autorizaţia oferă medicilor o opţiune de abordare a virusului la pacienţii cu risc ridicat înainte de a fi suficient de bolnavi pentru a necesita spitalizare.

Alte tratamente care au primit aprobarea FDA, cum ar fi plasma convalescentă şi remdesivirul antiviral al Gilead Sciences Inc., sunt destinate utilizării la pacienţii cu COVID-19 grav bolnavi.

Distribuția medicamentului, o provocare

Acum începe o provocare şi mai dificilă: distribuţia medicamentului. Compania farmaceutică a transmis că Bamlanivimab ar trebui administrat „cât mai curând posibil după un test COVID-19 pozitiv şi în termen de 10 zile de la apariţia simptomelor”.

Lilly va începe să livreze imediat medicamentul cu anticorpi către AmerisourceBergen Corp., care o va distribui conform instrucţiunilor guvernului SUA. Americanii nu vor plăti nimic pentru medicament, a spus compania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS