-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateEuropa va plăti mai puţin decât SUA pentru vaccinul Pfizer

Europa va plăti mai puţin decât SUA pentru vaccinul Pfizer

Uniunea Europeană a încheiat un acord care îi permite să plătească mai puţin decât SUA pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer, a declarat astăzi un oficial european pentru Reuters.

Anterior, Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech uncontract pentru achiziția a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane.

Acest contract survine după ce, luni, grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.

Blocul comunitar va plăti un preţ mai mic decât cel de 19,50 dolari pentru o doză de vaccin


Potrivit unui înalt oficial UE implicat în discuţiile cu producătorii vaccinului, blocul comunitar va plăti un preţ mai mic decât cel de 19,50 dolari pentru o doză de vaccin, adăugând că acest preţ reflectă şi sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania în faza de dezvoltare a vaccinului. Acelaşi oficial, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că preţul convenit de UE este mai aproape de 20 de dolari decât de 10 dolari, însă a refuzat să ofere o cifră exactă.

SUA au acceptat să plătească un preţ de 19,50 dolari pentru fiecare doză

SUA au acceptat să plătească un preţ de 19,50 dolari pentru fiecare doză din cele 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer, un volum iniţial mai mic decât cel achiziţionat de UE. Însă Washingtonul are o opţiune pentru a cumpăra alte 500 de milioane de doze, potrivit termenilor unui acord care va fi negociat separat, iar preţul pe care îl va plăti este neclar.


Comisia Europeană a mai încheiat contracte de aprovizionare cu vacinuri cu companiile farmaceutice AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson şi continuă negocierile cu Moderna, CureVac şi Novavax.

Potrivit acordurilor convenite de UE cu producătorii de vaccinuri, blocul comunitar oferă companiilor un avans iniţial nonreturnabil în schimbul dreptului de a-şi rezerva doze de vaccin pe care statele membre UE le vor putea cumpăra la un preţ convenit în avans, dacă vaccinul va fi certificat că este eficient şi sigur de către Agenţia europeană de reglementare în domeniul medicamentelor.

Comisia Europeană nu a dezvăluit care este avansul iniţial pe care l-a plătit firmelor Pfizer şi BioNTech.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS