4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateVaccinul Sputnik V este eficient 92% împotriva coronavirusului, susține Rusia

Vaccinul Sputnik V este eficient 92% împotriva coronavirusului, susține Rusia

Vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% împotriva coronavirusului, susține Fondul suveran de active rus, potrivit Reuters.

Anunţul de astăzi al Moscovei se bazează pe publicarea rezultatelor iniţiale ale testării avansate pe pacienţi umani, fiind al doilea în cadrul cursei internaţionale pentru găsirea soluţiei de combatere a pandemiei de COVID-19.

Rezultatele interimare provin de la primii 16.000 de participanţi la studiu care au primit ambele doze din vaccinul în două etape, a precizat Fondul Rus de Investiţii Directe (RDIF).

Aşa-numita fază a treia a testării produsului Institutului Gamaleia are loc în 29 de clinici din Moscova



Aşa-numita fază a treia a testării produsului Institutului Gamaleia are loc în 29 de clinici din Moscova şi va implica în total 40.000 de voluntari, din care un sfert vor primi o injecţie placebo.

RDIF afirmă că şansele de îmbolnăvire sunt cu 92% mai mici pentru cei vaccinaţi cu Sputnik V, faţă de cei cărora li s-a administrat un placebo. Rata respectivă este cu mult mai mare decât cea de 50% stabilită de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (US Food and Drug Administration, FDA) ca prag pentru vaccinuri.

Sputnik V a fost înregistrat pentru uzul public în august


Sputnik V a fost înregistrat pentru uzul public în august. Rusia a fost prima ţară care a acordat o astfel de certificare, însă înainte de începerea testelor pe scară largă, care a avut loc abia în septembrie.

”Arătăm, pe bază de date, că avem un vaccin foarte eficient”, a declarat şeful RDIF, Kirill Dimitriev. El a adăugat că este un eveniment despre care cercetătorii le vor povesti într-o bună zi nepoţilor.


Vaccinul Sptunik V este proiectat să declanşeze o reacţie cu ajutorul a două doze, administrate la interval de 21 de zile, pe baza unor vectori virali care în mod normal provoacă răceala obişnuită la om – adenovirusurile Ad5 şi Ad26.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS