0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRuşii propun combinarea vaccinului Sputnik V cu cel de la AstraZeneca, pentru creşterea eficienței

Ruşii propun combinarea vaccinului Sputnik V cu cel de la AstraZeneca, pentru creşterea eficienței

Dezvoltatorii ruşi ai vaccinului anti-COVID-19, Sputnik V, au declarat că AstraZeneca ar trebui să-şi combine vaccinul propriu cu cel rusesc, pentru a-şi spori astfel eficienţa, potrivit Reuters.

Rusia a anunţat că, în ceea ce priveşte protejarea de COVID-19, vaccinul Sputnik are o eficienţă de 92%, conform datelor preliminare. Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca are, în schimb, o eficienţă de 70%, conform datelor unui studiu clinic efectuat la scară largă.

„Dacă vor relua testele clinice, le sugerăm să încerce un tratament care să combine vaccinul AstraZeneca cu Sputnik”

„Dacă vor relua testele clinice, le sugerăm să încerce un tratament care să combine vaccinul AstraZeneca cu Sputnik, pentru a-i spori eficienţa”, au declarat dezvoltatorii vaccinului rusesc, într-o postare pe Twitter.

„Combinarea vaccinurilor s-ar putea dovedi utilă pentru revaccinări”.

AstraZeneca a anunţat că până la finalul anului 2020 vor fi disponibile 200 de milioane de doze de vaccin.

AstraZeneca va relua testele la nivel global, pentru a evalua eficienţa vaccinului anti-COVID, a declarat şeful companiei, Pascal Soriot.

Cu peste 2,1 milioane de cazuri, Rusia se situează pe locul 4 în lume, după SUA, India şi Brazilia, în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate cu COVID-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS