La doar un an după apariţia COVID-19, se anunță primele campanii de vaccinare. Totul s-a întâmplat cu o rapiditate fără precedent în ceea ce privește dezvoltarea unui vaccin care să contribuie la punerea sub control a pandemiei de coronavirus. Odată cu speranțele, anunțul alimentează și neîncrederea dintotdeauna în vaccinuri, scrie Agerpres, preluând un material AFP, care trece în revistă două secole de progres şi suspiciune.
Cu pustulele sale extrem de contagioase, variola a fost timp de secole o boală cumplită. În 1796, un medic englez, Edward Jenner, a venit cu ideea de a inocula o formă uşoară de variolă, Variolae vaccinae, unui copil pentru a stimula răspunsul imun. Procedeul funcţionează şi astfel se naşte „vaccinarea”.
În Regatul Unit, vaccinul împotriva variolei a devenit obligatoriu pentru copii în 1853
În Regatul Unit, vaccinul împotriva variolei a devenit obligatoriu pentru copii în 1853. Această primă vaccinare obligatorie a stârnit o puternică opoziţie. Oponenţii au invocat „pericolul” de a injecta produse de origine animală, „motive religioase” sau „încălcarea libertăţilor individuale”.
O „clauză de conştiinţă” a fost introdusă în legislaţia britanică încă din 1898 pentru a permite persoanelor recalcitrante să se sustragă de la vaccinare.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Louis Pasteur a dezvoltat un vaccin împotriva rabiei
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Louis Pasteur a dezvoltat un vaccin împotriva rabiei, plecând de la o tulpină atenuată a virusului. O injectare a fost efectuată cu succes în 1885 pe Joseph Meister, un copil muşcat de un câine suspectat de rabie.
Şi în acest caz procedeul a suscitat suspiciuni – Pasteur a fost acuzat că ar fi dorit să obţină profituri prin producerea unei „rabii de laborator”.
Anii 1920, proliferarea vaccinurilor împotriva tuberculozei, difteriei, tetanosului şi tusei convulsive
După dezvoltarea vaccinului contra febrei tifoide, la sfârşitul secolului al XIX-lea, anii 1920 au fost martori la proliferarea vaccinurilor – împotriva tuberculozei (BCG, 1921), difteriei (1923), tetanosului (1926) şi tusei convulsive (1926).
Tot în anii 1920 au început să fie folosite sărurile de aluminiu ca adjuvant pentru creşterea eficacităţii vaccinurilor. Aceasta au fost ulterior o sursă de suspiciune din partea celor care se opuneau vaccinurilor, în special în Franţa.
Prima campanie de vaccinare împotriva gripei s-a desfăşurat în 1944/1945
Prima campanie de vaccinare împotriva gripei s-a desfăşurat în 1944/1945 pentru protejarea soldaţilor americani desfăşuraţi pe fronturile din Europa.
Treizeci de ani mai târziu, prima campanie majoră de vaccinare antigripală din Statele Unite „s-a încheiat în 1976 cu un dezastru”, aminteşte pentru AFP istoricul ştiinţific Laurent-Henri Vignaud. Creşterea în rândul persoanelor vaccinate a numărului de cazuri de sindrom Guillain-Barré, o boală rară a sistemului nervos, „conduce la stoparea injectării”.
Variola a fost eradicată graţie efortului global de vaccinare, care a început după Al Doilea Război Mondial
Ultimul caz natural de variolă a fost diagnosticat în Somalia la data de 26 octombrie 1977. Această boală care a ucis aproximativ 300 de milioane de oameni în secolul XX, mai mult decât conflictele armate, a fost oficial declarată eradicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la data de 8 mai 1980, graţie efortului global de vaccinare, care a început după Al Doilea Război Mondial.
În 1998, un studiu publicat în prestigiosul jurnal medical The Lancet a sugerat o asociere între vaccinarea ROR şi autism. Studiul s-a dovedit a fi un „trucaj” al autorului Andrew Wakefield
În 1998, un studiu publicat în prestigiosul jurnal medical The Lancet a sugerat o asociere între vaccinarea ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) şi autism.
Studiul s-a dovedit a fi un „trucaj” al autorului Andrew Wakefield. Însă, nici dezminţirea oficială a revistei, nici lucrările ulterioare care au demonstrat absenţa acestei asocieri nu au reuşit să liniştească temerile. Acest studiu este încă citat în mod regulat de cei care se opun vaccinurilor.
În 2009, o pandemie de gripă H1N1 a determinat OMS să tragă semnalul de alarmă
În 2009, o pandemie de gripă H1N1, cauzată de un virus din aceeaşi familie cu gripa din 1918, a determinat OMS să tragă semnalul de alarmă. Au fost organizate campanii de vaccinare, însă epidemia s-a dovedit mai puţin gravă decât se prevăzuse, provocând 18.500 de morţi.
Milioane de doze au fost aruncate, iar acuzaţiile de gestionare necorespunzătoare au consolidat neîncrederea în privinţa vaccinării în numeroase ţări, unde „antivacciniştii” au evidenţiat cazuri de efecte secundare, totuşi rare.
Eradicată oficial din Africa din august 2020 datorită unui vaccin, poliomielita rezistă însă în Asia, Pakistan şi Afganistan, unde această boală, care duce la paralizie la copiii mici, rămâne endemică.
Eşecul campaniilor de vaccinare se explică îndeosebi prin neîncrederea populaţiilor rurale şi credinţa în teoriile conspiraţiei privind un complot împotriva musulmanilor.
