-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAutoritățile europene au aprobat vânzare primei inimi artificiale

Autoritățile europene au aprobat vânzare primei inimi artificiale

Acţiunile companiei franceze Carmat SA au înregistrat joi cea mai mare creştere din ultimii şapte ani, după ce compania a primit aprobarea vânzarea primei inimi artificiale din Europa, transmite Bloomberg.

Miercuri firma franceză a obţinut marcajul CE pentru inima sa artificială, ceea ce înseamnă că acum Carmat poate să îşi vândă produsul în Uniunea Europeană ca o punte pentru transplanturile de inimă.

Chirurgul cardiac francez Alain Carpentier i-a propus industriaşului Jean-Luc Lagardere dezvoltarea unui inimi artificiale în anul 1993. Lagardere a decis să pună câteva laboratoare şi ingineri de la compania sa producătoare de rachete Matra la dispoziţia lui Carpentier şi de-a lungul anilor proiectul s-a extins, inclusiv prin fuziuni, în condiţiile în care acum Matra face parte din grupul european Airbus SE. Constructorul de avioane este acum cel mai mare acţionar la Carmat, cu o participaţie de 13%, în timp ce pachetul de acţiuni deţinut de Alain Carpentier este de aproximativ 5,3%.

Carmat a avut nevoie de zece ani pentru a obţine marcajul CE, „un interval record, având în vedere complexitatea unui astfel de dispozitiv”, a declarat directorul general Stephane Piat. „Acum vom fi nevoiţi să lucrăm cu doctori şi centre medicale pentru a le oferi terapia noastră şi va trebui să căutăm pacienţi. Faza de producţie va fi una delicată”, a mai spus Piat. Acesta a adăugat că firma intenţionează să crească ritmul de producţie pentru noul dispozitiv începând din ianuarie, în condiţiile în care firma intenţionează să înceapă să vândă dispozitivul în al doilea trimestru al anului următor.

Potrivit analiştilor de la Portzamparc, inima artificială dezvoltată de Carmat are potenţialul de a deveni un produs de succes şi ar putea genera vânzări anuale în valoare de 700 milioane de euro în Europa până în 2030.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS