-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCe înseamnă eficacitatea de 95% a unui vaccin anti-COVID

Ce înseamnă eficacitatea de 95% a unui vaccin anti-COVID

Eficacitatea unui vaccin arată cu cât scad cazurile de boală în populația vaccinată, comparativ cu populația nevaccinată.

„Eficacitate 95%” nu înseamnă, cum poate ar fi ușor de crezut, că în 5% din cazuri vaccinul dă greș și e inutil. De fapt, „eficacitate 95%” înseamnă că, prin comparație cu o persoană nevaccinată, o persoană vaccinată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte COVID-19 simptomatic, arată Observatorul Român de Sănătate și Misreport. Acestea desfășoară o campanie de informare încurajată de Ministerul Sănătății.

Cum se ajunge la această estimare a eficacității? Prin studii clinice. Spre exemplu, studiul clinic care a stat la baza aprobării vaccinului Pfizer BioNTech a urmărit 43.448 de persoane, împărțite în două grupuri: cei cărora le-a fost administrat vaccinul; cei cărora le-a fost administrat placebo (o soluție salină), potrivit HotNews.

Unul din obiectivele principale ale studiului a fost să determine eficacitatea vaccinului împotriva dezvoltării COVID-19 simptomatic

În ambele grupuri, injecțiile au fost administrate la 21 de zile distanță. Unul din obiectivele principale ale studiului a fost să determine eficacitatea vaccinului împotriva dezvoltării COVID-19 simptomatic, la cel puțin 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze. S-a observat că:

Dintre cele 21.720 de persoane care au primit vaccinul, doar 8 au dezvoltat simptome specifice COVID-19. Acestea au fost confirmate prin testare RT-PCR.

Din celelalte 21.728 de persoane care au primit placebo (soluție salină), 162 au dezvoltat simptome specifice COVID-19. Acestea au fost confirmate prin testare RT-PCR.

Eficacitatea vaccinului a fost calculată la 95%

Pe baza datelor de mai sus, eficacitatea vaccinului a fost calculată la 95%. Eficacitatea în studii clinice este definită matematic prin formula:
(riscul de îmbolnăvire al populației nevaccinate – riscul de îmbolnăvire al populației vaccinate)*100/riscul de îmbolnăvire al populației nevaccinate, unde riscul de îmbolnăvire în cele două grupuri este calculat ca raport între numărul de persoane care s-au îmbolnăvit și numărul total de persoane din acel grup.

*Un caz de COVID-19 simptomatic este definit medical ca fiind infecția cu SARS-CoV-2 manifestată prin semne și simptome care pot varia de la ușoare la foarte severe. Un caz de COVID-19 asimptomatic este definit ca fiind infecția cu SARS-CoV-2 care nu se manifestă clinic în nici un fel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS