0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePersoanele vindecate de COVID-19 ar putea fi protejate de reinfectare cel puţin şase luni

Persoanele vindecate de COVID-19 ar putea fi protejate de reinfectare cel puţin şase luni

Aproape toate persoanele infectate anterior cu COVID-19 au prezentat niveluri ridicate de anticorpi pentru cel puţin şase luni. Asta i-ar putea proteja de reinfectare, conform rezultatelor unui important studiu realizat în Marea Britanie.

Oamenii de ştiinţă au declarat că studiul, care a evaluat nivelurile de infectare anterioară cu COVID-19 în rândul populaţiei din Marea Britanie, precum şi intervalul de timp în care anticorpii au persistat în corpul persoanelor infectate, ar oferi o oarecare asigurare cu privire la raritatea cazurilor de reinfectare, potrivit Agerpres.

”Majoritatea persoanelor prezintă anticorpi detectabili cel puţin şase luni după infectarea cu coronavirus”, a declarat Naomi Allen. Aceasta este profesoară şi cercetătoare principală la proiectul UK Biobank, în cadrul căruia a fost efectuată cercetarea.

În rândul participanţilor cu rezultate pozitive la testele pentru depistarea infectării anterioare cu COVID-19, 99% au prezentat anticorpi la SARS-CoV-2 timp de trei luni, potrivit rezultatelor cercetării. După încheierea celor şase luni de monitorizare în cadrul studiului, 88% dintre aceştia aveau încă anticorpi.

„Oamenii ar putea fi protejaţi de infectarea ulterioară cel puţin şase luni după infectarea pe cale naturală“

”Deşi nu putem fi siguri în privinţa legăturii cu imunitatea, rezultatele sugerează că oamenii ar putea fi protejaţi de infectarea ulterioară cel puţin şase luni după infectarea pe cale naturală”, a precizat Allen.

Cercetătoarea a declarat totodată că aceste constatări sunt în concordanţă cu rezultatele altor studii realizate în Regatul Unit şi Islanda. Acestea au concluzionat că anticorpii împotriva coronavirusului au tendinţa de a persista în organism timp de mai multe luni la persoanele care au avut boala şi s-au vindecat.

Persoanele care prezintă anticorpi ar putea fi capabile să transporte şi să răspândească virusul

Un studiu realizat în Marea Britanie şi publicat luna trecută, în care au fost implicaţi lucrători sanitari, a constatat că persoanele care au avut COVID-19 ar putea fi protejate timp de cel puţin cinci luni. Studiul a menţionat însă că persoanele care prezintă anticorpi ar putea fi în continuare capabile să transporte şi să răspândească virusul.

Proporţia populaţiei din Marea Britanie cu anticorpi COVID-19 a crescut de la 6,6% la începutul perioadei de studiu

Cercetarea Biobank UK a constatat, de asemenea, că proporţia populaţiei din Marea Britanie cu anticorpi COVID-19 a crescut de la 6,6% la începutul perioadei de studiu, în mai/iunie 2020, la 8,8% până în noiembrie/decembrie 2020, notează Reuters.

Seroprevalenţa SARS-CoV-2 în Regatul Unit a fost cea mai ridicată la Londra – 12,4% – la polul opus fiind Scoţia, cu 5,5%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS