Un tratament bazat pe imunoterapie al unei companii israeliene a dovedit rată de mortalitate zero după ce a fost administrat la pacienţi COVID-19 internaţi la terapie intensivă în stare foarte gravă sau critică, relatează Times of Israel.
Un tratament experimental dezvoltat de compania de imunoterpaie israeliană Enlivex, aflat în studii clinice, a salvat 14 pacienţi COVID-19 internaţi la terapie intensivă în stare foarte gravă şi critică, potrivit unui comunicat transmis miercuri de companie. În total, 21 de pacienţi cu forme severe de boală au supravieţuit după ce au primit medicamentul, la finalul a două studii clinice derulate în Israel.
16 pacienţi gravi care au primit medicamentul Allocetra la Hadassah Medical Center din Ierusalim în cadrul unui studiu clinic de fază a doua au supravieţuit în urma administrării tratamentului experimental care vizează echilibrarea reacţiei imunitare şi prevenirea furtunii de citokine, o suprareacţie inflamatorie a organismului.
14 pacienţi s-au recuperat si au fost externaţi după circa cinci zile, în medie, în timp ce 2 erau încă spitalizaţi la finalul studiului clinic de 28 de zile, unul dintre ei ventilat mecanic.
Alţi cinci pacienţi în stare gravă şi critică au fost externaţi după ce au primit Allocetra într-o primă testare clinică ce a avut loc toamna trecută.
Majoritatea pacienţilor din cele două studii aveau factori de risc, între care hipertensiune şi obezitate.
Allocetra, un medicament care a fost testat pentru prima dată pe pacienţii cu septicemie, acţionează prin mobilizarea propriilor mecanisme de reglare ale organismului pentru a tempera suprareacţia sistemului imunitar.
Tratamentul este o infuzie de miliarde de celule apoptotice sau celule care mor în mod natural în organism. Macrofagele şi alţi primi respondenţi imunitari se hrănesc din aceste celule, eliberând mai puţine semnale de alarmă ale citokinelor, care stârnesc o furtună de apărare în organism, greu de ţinut în frâu având în vedere multitudinea organelor afectate.
Citește și: Tânăr de 18 ani, reţinut pentru act sexual cu o minoră de 14 ani