7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaCancerul endometrial, detectat printr-un test de urină

Cancerul endometrial, detectat printr-un test de urină

Cercetători de la Universitatea Manchester din Marea Britanie au anunţat vineri că au reuşit să detecteze cancerul endometrial folosind un simplu test urinar, informează AFP. Descoperirea ar ușura mult diagnosticul, în condițiile în care metodele actuale sunt dureroase pentru paciente.

Procedura actuală, dureroasă pentru paciente

În prezent, aceste forme de cancer sunt depistate cu ajutorul unei biopsii, care constă în prelevarea de celule din interiorul uterului şi care necesită uneori şi folosirea unui telescop fin. Procedura este dureroasă, iar 31% dintre paciente trebuie să facă testul şi a doua oară, din cauza problemelor tehnice sau a durerilor intolerabile care au influenţat prima testare.

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature Communications, noul sistem a permis diagnosticarea corectă într-un procent de 91,7% pentru femeile care suferă într-adevăr de un cancer endometrial – denumit şi cancer de corp uterin, diferit de cancerul de col uterin, detectat, la rândul său, printr-un simplu frotiu. Pentru femeile fără cancer endometrial, testul a arătat o eficacitate în privinţa diagnosticării negative de 88,9%.
„Rezultatele noastre arată că celulele canceroase din uter pot fi detectate în urină şi în mostre vaginale cu ajutorul unui microscop”, a declarat cercetătoarea Emma Crosbie, coordonatoarea studiului, potrivit unui comunicat transmis presei.

Un rezultat negativ ar putea scuti pacientele de biopsie

Conform declaraţiilor sale, noua metodă ar putea servi pentru „o triere a persoanelor suspectate că ar avea un cancer uterin”, pentru realizarea unor examene mai amănunţite în cazul unui test pozitiv. „Cele care obţin un rezultat negativ vor fi astfel liniştite, fără să mai fie nevoite să se supună unor proceduri dezagreabile, invazive, cauzatoare de anxietate şi costisitoare”, a adăugat aceeaşi cercetătoare.

Studiul, care este considerat promiţător şi care a fost realizat pe un grup de 216 femei dintre care 103 erau suspecte de cancer sau care ştiau deja că aveau un cancer uterin, va trebui să fie „confirmat în cadrul unei cercetări mai ample”, a adăugat Emma Crosbie, profesor de oncologie ginecologică.

Al șaselea în clasamentul celor mai răspândite cancere feminine

Cancerul endometrial ocupă locul al şaselea în clasamentul celor mai răspândite tipuri de cancer în rândul femeilor, cu aproximativ 382.000 de diagnosticări noi şi 89.900 de decese înregistrate la nivel mondial, în anul 2018.

Deşi majoritatea femeilor primesc îngrijiri medicale destul de repede după apariţia primelor simptome – printre care se numără sângerări după menopauză – cele 20% de femei care sunt diagnosticate în stadii avansate ale bolii nu beneficiază decât de 15% şanse de supravieţuire în următorii cinci ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS