-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDupă luni întregi, SJU Craiova are paturi libere la ATI Covid

După luni întregi, SJU Craiova are paturi libere la ATI Covid

După luni în care Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a avut secţia de terapie intensivă Covid plină, zi de zi, cu pacienţi în stare gravă care aşteptau un pat în Unitatea de Primiri Urgenţe, conducerea unităţii medicale începe să spere la o îmbunătăţire a situaţiei epidemiei pe plan local.

Miercuri, SJU Craiova avea 4 paturi libere în sectorul Covid din secţia ATI. O situaţie cu care nu s-a mai întâlnit din toamnă, spune managerul interimar Laurenţiu Ivanovici.

„Nu am mai avut atâtea locuri libere la ATI Covid de 5-6 luni. Este un semn bun şi sperăm că numărul pacienţilor în stare gravă o să continue să scadă. Cred că se simte şi efectul campaniei de vaccinare şi cu cât va creşte numărul persoanelor imunizate lucrurile vor urma o direcţie bună”, a declarat directorul spitalului.

SJU Craiova închide centrul de vaccinare

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova urmează să închidă centrul de vaccinare, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj. Acest lucru vine ca urmare a finalizării procesului de vaccinare a angajaţilor unităţii medicale.
„Ni s-a solicitat să închidem centrul de vaccinare, pentru că nu se mai justifică personalul. Mai avem câţiva angajaţi la rapel şi alţi câţiva care vor fi, probabil, arondaţi altor centre. Probabil că personalul de la nivelul centrului nostru va fi redistribuit către alte puncte de vaccinare”, a transmis managerul SJU Craiova, Laurenţiu Ivanovici.

Situaţia internărilor de la Spitalul de Infecţioase

În timp ce la SJU echipa de la ATI Covid poate să mai tragă o gură de aer proaspăt, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” secţia de terapie funcţionează la capacitate maximă. Totuşi, se simte şi aici o scădere a numărului de pacienţi. Însă situaţia s-a reconfigurat de câteva luni. La spital ajung pacienţi cu forme moderate şi severe. „La noi secţia de terapie este plină. Numărul internărilor este cam la fel ca în luna anterioară. Suntem cam la jumătate din capacitatea internărilor în acest moment”, transmite Adina Turcu, managerul de la Victor Babeş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS