După ce GdS a sesizat neconcordanţe între numărul total de infectări cu coronavirus în Dolj şi suma infectărilor din localităţi pentru 14 zile din calculul incidenţei, DSP Dolj răspunde, în sfârşit, la întrebările adresate de redacţia noastră.
DSP dă vina pe date nesincronizate
DSP Dolj spune că diferenţele între informările DSP Dolj şi incidenţa cumulativă pe 14 zile se datorează unor calcule raportate la cifre diferite din cauza nesincronizării unor date.
Mai exact, instituţia menţionează că:
“Începând cu data de 6.03.2021, incidenţa nu mai este calculată de către direcţiile de sănătate publică judeţene, ci este extrasă din platforma informatică alertems.ro conform instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii. În această platformă, incidenţa cumulativă pe 14 zile se calculează raportându-se la data recoltării testului RT-PCR sau testului rapid antigenic, pentru cei pozitivi. Direcţiile de sănătate publică doljene comunică în informarea către Instituţia Prefectului cazurile pozitive la data confirmării lor, respectiv anchetele epidemiologice efectuate în ziua respectivă”.
Practic, ne explică DSP Dolj, diferenţa de 300 sau aproape 400 de cazuri – care lipsesc din calculul incidenţei la 14 zile conform raportărilor zilnice – este cauzată de un decalaj între data recoltării testelor şi data confirmărilor. Este, însă, acest decalaj atât de important încât în 14 zile să nu se compenseze nesincronizarea datelor? Rămâne o întrebare retorică.
Calculează DSP incidenţa sau nu?
Pe de altă parte, pe site-ul stirioficiale.ro se menţionează: Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. O informaţie care sună cam contradictoriu faţă de răspunsul DSP Dolj, în care instituţia spune că Direcţiile de Sănătate Publică nu mai calculează incidenţa.
Am solicitat noi clarificări de la DSP Dolj, dar şi de la Ministerul Sănătăţii. Dr. Iuliana Manea, din partea DSP Dolj, a precizat pentru GdS că din data de 6 martie, direcţiile de sănătate judeţene au primit informare din partea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) cu privire la noua modalitate de calcul a incidenţei prin extragerea datelor de pe site-ul alertems.ro şi din momentul implementării acestei hotărâri au apărut datele diferite.
Diferenţe de sute de cazuri
Reamintim că GdS a calculat săptămâna trecută totalul cazurilor din localităţile din Dolj din ultimele 14 zile adunând cazurile din fiecare localitate din tabelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, pentru datele de 9 şi 10 şi 11 martie. Apoi, am comparat suma obţinută – numărul total de cazuri din Dolj din ultimele 14 zile – cu suma cazurilor zilnice de infectări din informările de presă din aceeaşi perioadă: ultimele două săptămâni.
A reieşit că suma cazurilor Covid din toate localităţile doljene este diferită cu numărul total de infectări cumulate în judeţ în ultimele 14 zile. În data de 9.03.2021, diferenţa era de aproximativ 200 de cazuri. Miercuri, 10.03.2021, când Doljul a marcat recordul de infectări din ultimele 3 luni, 184 de cazuri, diferenţa dintre cifrele de pe tabelul incidenţei şi raportările zilnice Covid este şi mai mare, de peste 300 de cazuri. La 11 martie, 372 de infectări nu se regăseau în analiza incidenţei.