0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieSecretar de stat în Ministerul Sănătății: Rog din suflet să se testeze copiii în școli

Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Rog din suflet să se testeze copiii în școli

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Andreea Moldovan trage un semnal de alarmă privind testarea copiilor în școli pentru COVID. Ea a spus azi la RFI că elevii trebuie testați acolo unde există suspiciuni de Covid-19, pentru că altfel se poate ajunge în situații tragice.

„Aș vrea să mai fac un apel suplimentar la școli, pentru că am avut situația nepoțelei mele. Este un focar cu opt copii în clasă, care nu a fost deloc testată și există teste, există cabinet medical, există ordin comun al Ministerului Educației cu cel al Sănătății și totuși copiii nu au fost testați”, a spus Andreea Moldovan.

În lipsa testării în școli, se poate ajunge la situații dramatice

Secretarul de stat atrage atenția că în lipsa testării în școli, se poate ajunge la situații dramatice.

„Fac un apel la cadrele didactice, la cadrele medicale din școli, la asistenții comunitari, să se implice în acest aspect de monitorizare și testare a copiilor în școli. Este un test similar cu cel al exudatului nazal, care se face.

Trebuie cerut consimțământul părintelui, pentru că este vorba de minori. Aceste teste trebuie să se facă, pentru că este important pentru copii, au atât rol diagnostic pentru copii, cât și rol preventiv pentru copiii din anturajul celui pozitiv.

Rog din suflet să se facă această testare, pentru că neaplicarea ordinului duce la niște situații absolut tragice pentru copii și pentru familiile acestora, pentru că infecția se transmite”.

Ministerul Sănătății a distribuit 1,1 milioane de teste antigenice în școli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS