0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSJU Craiova extinde de urgenţă sectorul ATI Covid

SJU Craiova extinde de urgenţă sectorul ATI Covid

Cu pacienţi în aşteptare zilnic şi secţia de terapie intensivă Covid plină de câteva săptămâni, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova nu mai face faţă internărilor persoanelor infectate cu Sars-Cov2 care au nevoie de ATI.

Săptămâna trecută doi pacienţi au decedat până să li se găsească un loc în secţia ATI. Aceştia erau trataţi în izolator şi au beneficiat, totuşi, de ventilaţie mecanică.

Luni la prânz, 8 alte persoane se aflau în sectorul în care sunt izolați pacienții suspecti sau confirmati Covid, de la parterul Clinicii de Cardiologie Intervențională. Dintre aceştia, doi în stare gravă.

Izolatorul dispune de 18 locuri, dintre care şase au şi ventilator. Astfel, şi aici pacienţii pot primi oxigenoterapie – invazivă sau non invazivă, după caz.

„Sunt pacienți care primesc îngrijiri medicale de terapie intermediară. Noi am solicitat transfer către alte spitale şi solicităm zilnic, însă niciunul nu s-a realizat până acum. Nu sunt locuri, iar când au fost, am avut pacienţi sau aparţinători care au refuzat transferul din cauza distanţei”, transmite Laurenţiu Ivanovici, managerul unităţii medicale.

Sunt amenajate 5 paturi noi de ATI

Ca soluţie pe termen scurt, pentru a face faţă crizei sanitare, conducerea spitalului transmite că s-a decis amenajarea a cinci alte paturi de ATI în vecinătatea secţiei suport Covid.

„Se lucrează la consolele de oxigen şi într-o săptămână cele cinci paturi vor putea fi date în folosinţă. Iar ca soluţie pe termen mediu, încă aşteptăm evaluarea proiectului depus pe 31 decembrie pentru unitatea modulară de terapie intensivă, pentru care nu am primit încă un răspuns”, spune Ivanovici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS