-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateDocument Guvern: 38 de posibile reacţii adverse cu afectare hematologică la vaccinarea Covid

Document Guvern: 38 de posibile reacţii adverse cu afectare hematologică la vaccinarea Covid

O notă oficială de informare publicată pe site-ul Guvernului privind evoluţia campaniei de vaccinare în România arată că există 38 de reacţii posibil RAPI (Reacţii Adverse Post-vaccinale Indezirabile) cu posibilă afectare hematologică în curs de investigare în România. Cele mai multe dintre acestea, 33, s-au înregistrat la persoane vaccinate cu Astra Zeneca, 3 la Pfizer şi 2 la Moderna.

În perioada 27.12.2020 și 18.03.2021a fost raportat un număr de 8027 de RAPI, cu o rată de apariție de la 3,4 la la 1.000 de doze administrate.

Conform raportului, rata de apariţie a reacţiilor adverse arată astfel:

Pfizer: 2.2 la 1000 doze vaccin

Moderna: 3 la 1000 doze vaccin

AstraZeneca: 12.6 la 1000 doze vaccin.

În perioada analizată, 27.12.2020 – 19.03.2021, au fost raportate 8 reacţii adverse severe, dintre care 7 reacţii înregistrate drept coincidenţe: 5 cazuri raportate ca deces (2 la Pfizer, 1 la Moderna, 1 la AstraZeneca), 2 cazuri de infarct miocardic (Pfizer). Cel de-al optulea caz, o reacţie de şoc anafilactic, a fost asociată cu componentele vaccinului.

Raportul oficial integral poate fi consultat aici: Notă de informare privind campania de vaccinare anti Covid

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS