La 11 aprilie este marcată, anual, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson (World Parkinson’s Day), pentru a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi a evidenţia impactul pe care îl are asupra celui suferind, dar şi asupra familiei şi societăţii.
Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson a fost stabilită la această dată reprezentând ziua de naştere a medicului englez James Parkinson (1755-1824), cel care a descris pentru prima dată această boală în lucrarea sa „Eseu despre paralizia tremurătoare” („An Essay on the Shaking Palsy”, 1817). Simbolul zilei este o lalea roşie şi a fost lansat la 11 aprilie 2005, în cadrul Conferinţei de la Luxemburg dedicată acestei boli.
La nivel european, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson este susţinută de Asociaţia Europeană a Bolii Parkinson (European Parkinson’s Disease Association – EPDA). Înfiinţată în 1992, la Bruxelles, asociaţia are, în prezent, 45 de organizaţii membre, de pe tot cuprinsul Europei şi promovează o mai bună cunoaştere a acestei afecţiuni şi a modului în care aceasta poate afecta o persoană pe toate nivelurile: fizic, psihic, emoţional, dar şi social şi economic.
Pacienţii în stadii avansate de boală devin din ce în ce mai mult dependenţi de ajutorul şi susţinerea semenilor. O mai bună informare conduce la reducerea stigmei asociată bolii şi poate creşte calitatea vieţii pentru cei afectaţi, potrivit site-ului www.whathealth.com. Marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson reprezintă şi o oportunitate de a strânge fonduri pentru proiecte de cercetare.
Ce este boala Parkinson
Boala Parkinson este o boală degenerativă, care se pare că este derivată dintr-o combinaţie de factori genetici şi de mediu ce duc la moartea celulelor nervoase care produc dopamina, neurotransmiţător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricităţii. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală.
Principalele semne ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea şi bradichinezia, adică încetinirea generală a ritmului activităţii motrice. Simptomele sunt imprevizibile şi pot varia pe o scară de timp foarte scurtă, uneori doar de un minut. Instabilitatea posturală survine tardiv, de obicei după aproximativ opt ani de evoluţie a bolii.
Majoritatea celor afectaţi au peste 60 de ani, dar în „stadiu incipient” poate afecta şi persoane mai tinere, cum este cazul actorului Michael J Fox, care a fost diagnosticat la 29 de ani. Boxerul Muhammad Ali, comediantul Billy Connolly şi cântăreţul Ozzy Osborne se numără printre persoanele care au fost diagnosticate cu această boală.
Boala Parkinson cauzează aproape 120.000 de decese în fiecare an
Peste 6 milioane de persoane sunt diagnosticate cu boala Parkinson pe plan mondial, maladie care cauzează aproape 120 de mii de decese anual, conform ncbi.nlm.nih.gov. În Uniunea Europeană, aproximativ 1,2 milioane de oameni au viaţa afectată de această boală. La nivelul anului 2013, în România erau trataţi peste 70.000 de pacienţi cu Parkinson, însă numărul real al cazurilor ar putea fi mult mai mare, potrivit arpim.ro, site-ul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă tulburare neurodegenerativă legată de vârstă, după boala Alzheimer. Bărbaţii au o probabilitatea de 1,5 ori mai mare să facă Parkinson, potrivit parkinsonsnewstoday.com/. Deşi, în prezent, nu există niciun remediu pentru boala Parkinson, eforturile oamenilor de ştiinţă oferă motive pentru un optimism rezervat în acest sens.