-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua cu cele mai multe persoane imunizate în România

Ziua cu cele mai multe persoane imunizate în România

91.778 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, cele mai multe până acum. Dintre acestea, 70.580 au fost imunizate cu Pfizer, 11.079 cu Moderna și 10.119 cu AstraZeneca.

De la debutul campaniei de vaccinare, 2.801.060 persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, 1.686.583 primind și rapelul, potrivit HotNews.

În ultimele 24 de ore au fost administrate 91.778 de doze

Astfel, conform informațiilor transmise miercuri seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 91.778 de doze, dintre care 63.546 ca primă doză și 28.232 ca rapel.

Peste 2.000.000 de persoane, inoculate cu unul dintre cele trei vaccinuri de la începutul campaniei

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 2.801.060 persoane au fost inoculate cu unul dintre cele trei vaccinuri și au fost administrate în total 4.487.643 de doze de vaccin.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 130 de reacții adverse – 82 la Pfizer, 31 la Moderna și 17 la AstraZeneca. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 13.258 (3/1000 doze administrate).

144 de reacții adverse sunt în curs de investigare

CNCAV menționează că alte 144 de reacții adverse sunt în curs de investigare. „A fost raportat un caz RAPI formă severă. În prezent, starea persoanei este bună, a fost externată”, precizează sursa citată.

Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020

Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021

Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS