0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCeaiul de păpădie ne scapă de acnee

Ceaiul de păpădie ne scapă de acnee

Păpădia este una din cele mai puternice plante depurative, care ajută la curățarea organismului de toxine și eliminarea surplusului de apă. Administrată intern, păpădia purifică sângele și stimulează funcțiile detoxifiante ale ficatului. Ca urmare, și pielea se curăță și se vindecă.

Ceaiul de păpădie curăță și vindecă pielea

Datorită acțiunii sale detoxifiante, ceaiul de păpădie poate ajuta la tratarea bolilor de ficat, afecțiunilor digestive, diabetului zaharat sau bolilor de piele.

Cu ajutorul acestei plante se pot trata afecțiuni dermatologice ușoare și grave.
Păpădia poate fi folosită și extern, sub formă de spălături sau comprese pentru acnee, pistrui, pete roșii pe obraz (cuperoză), eczeme, furuncule, varice, pecingine.

Remediu pentru petele de pe față

Ceaiul de păpădie poate fi folosit atât intern, cât și extern, pentru tratarea cuperozei. Această afecțiune dermatologică se manifestă prin pete roșii la nivelul pielii – îndeosebi a feței, și ea denotă o fragilitate a vaselor de sânge de la nivelul tenului.

Se folosesc 4-10 g de frunze uscate de păpădie la 150 ml de apă. Se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară. Se bea câte 1 cană, de 3 ori pe zi. Acest ceai poate fi folosit și extern, pentru spălarea zonelor feței afectate de pete.

Ceai pentru eczeme, erupții, mâncărimi ale pielii

Se pun 1-2 lingurițe de pulbere de rădăcini de păpădie (uscate și măcinate prin râșnița electrică de cafea) la fiert cu 1 cană (250 ml) de apă. Se fierbe timp de 5-10 minute,
apoi se strecoară. Se beau câte 1-2 căni de ceai pe zi. Acest ceai poate fi folosit și pentru spălarea ochilor și a părului.

De ajutor şi împotriva durerilor reumatice

Păpădia este benefică şi pentru episoadele de dureri reumatice. Rădăcinile de păpădie se mărunțesc și apoi se călesc cu puțină smântână. Se aplică pe regiunile dureroase și se lasă să acționeze câteva ore. Acest remediu se folosește zilnic, până la dispariția durerilor.

Păpădie împotriva cataractei

Păpădia este recomandată inclusiv și afecțiunile oculare. Cercetătorul român în fitoterapie și doctor în biochimie Eugen Giurgiu listează în una din cărțile sale un mod simplu de a folosi păpădia împotriva cataractei.

Părțile aeriene se culeg primăvara devreme, înainte sau în timp ce păpădia formează bobocii florali. Tijele, frunzele și florile sale conțin carotenoide și vitamine – A, C, E – care susțin sănătatea oculară.
Păpădia are mai multă vitamina A chiar și decât morcovii. Ea este necesară pentru formarea pigmenților fotoreceptorilor retinei.

Ajută de asemenea la menținerea sănătății suprafeței oculare. Lipsa de vitamina A poate afecta vederea de noapte. Beta-carotenul este pigmentul care dă fructelor și legumelor culoarea portocalie sau
verde. Este principala sursă dietetică de provitamina A. Beta-carotenul protejează împotriva bolilor oculare asociate cu îmbătrânirea.

Spălături oculare cu păpădie

Ingrediente: 2 lingurițe de păpădie, 250 ml de apă
Mod de preparare: De la păpădie se folosesc tulpinile, frunzele și mugurii. Se iau 2 lingurițe și se pun la fiert cu 1 cană de apă. Se lasă să clocotească timp de 5 minute, după care se strecoară. Treceți ceaiul printr-o bucată de vată, pentru a obține un lichid cât mai limpede.

Ceaiul de păpădie obținut după metoda de mai sus se va utiliza la spălarea ochilor. Se înmoaie o bucată de tifon curat în ceaiul cald și se spală ochii. Procedeul se face de 4-5 ori pe zi. După spălăturile oculare se ia un tifon sterilizat uscat și se șterg ochii. Preparați ceaiul de păpădie zilnic pentru a-l folosi proaspăt. De asemenea, părțile aeriene ale păpădiei utilizate la ceai trebuie culese și folosite în ziua respectivă. În cel mai rău caz, o puteți ține 24 de ore la frigider, într-o pungă închisă bine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS