-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljS-a dat startul maratonului de vaccinare la Craiova

S-a dat startul maratonului de vaccinare la Craiova

Oamenii sunt așteptați, începând de astăzi, la stadionul Ion Oblemenco din Craiova pentru a se vaccina fără programare. De la 8.00 și până acum au fost vaccinate 100 de persoane.

„100 de persoane sunt deja vaccinate. Maratonul durează până luni la ora 8.00, deci șapte zile. Rapelul se face fără programare. Oamenii o să primească un SMS cu 48 de ore înainte să vină la rapel. Vaccinarea se face fără programare, doar cu buletinul. Sunt 10 fluxuri de vaccinare”, a spus spune Dr. Ramona Dinulescu.

Persoanele care vor să se vaccineze vin cu buletinul

Persoanele care vor să se vaccineze vin cu buletinul, completează un chestionar la intrare și merg să se imunizeze. Chestionarul îi ajută pe specialiști să facă o triere a persoanelor care urmează să se vaccineze, dar și să afle dacă oamenii se confruntă cu anumite probleme de sănătate sau sunt alergici la ceva.

Curioși și deloc reticenți, craiovenii nu ezită să pună întrebări

Curioși și deloc reticenți, craiovenii nu ezită să pună întrebări și așteaptă să primească răspunsuri la orice nelămurire pe care o au, în ceea ce privește starea lor de sănătate. Valentin Enescu îi așteaptă pe oameni la intrare și le răspunde la toate întrebările. El este cel care se ocupă de triere, împreună cu voluntarii.

„Persoana prezintă actul de identitate, completează acest chestionar care cuprinde probleme de sănătate, reacții alergice, probleme cronice de sănătate (diabet, boli de rinichi, de nutriție, de inimă, de plămâni), dacă a făcut vaccinul înainte, dacă a fost infectat cu virusul”, a spus Valentin Enescu.

Se pot vaccina și persoanele care au făcut deja Covid-19, dar cu o condiție. Trebuie să treacă minimum 28 de zile după ce au ieșit din carantină.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS