-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOMS îndeamnă țările bogate să doneze vaccinuri anti-Covid în loc să-și vaccineze copiii

OMS îndeamnă țările bogate să doneze vaccinuri anti-Covid în loc să-și vaccineze copiii

Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat vineri țările bogate să își reconsidere planurile de a vaccina copiii împotriva coronavirusului și să doneze în schimb doze ale vaccinurilor anti-Covid schemei COVAX pentru ajutorarea țărilor mai sărace, relatează Reuters.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a afirmat de asemenea că al doilea an al pandemiei este mult mai mortal decât primul și că situația din India reprezintă o uriașă îngrijorare.

„Înțeleg de ce unele țări vor să-și vaccineze copiii și adolescenții dar în momentul de față îi îndemn să își reconsidere [planurile] și să doneze în schimb vaccinuri către #COVAX”, a declarat acesta în timpul unei întâlniri virtuale de la Geneva.

Premierul indian Narendra Modi a tras un semnal de alarmă vineri în contextul răspândirii necontrolate a coronavirusului în această țară după ce bilanțul oficial al contagierilor cu COVID-19 a depășit pragul de 24 de milioane în India.

Autoritățile de la New Delhi au înregistrat de asemenea peste 4.000 de decese cauzate de COVID-19 în 24 de ore pentru a treia zi la rând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS