Peste 4 milioane de oameni au primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid, în timp ce numărul persoanelor imunizate cu ambele doze se apropie de 3 milioane. 94.417 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore.
În acest moment, numărul total al persoanelor vaccinate cu ambele doze a ajuns la 2.996.487, iar bilanțul persoanelor imunizate cu cel puțin o doză a ajuns la 4.029.619.
Din cele 94.417 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore, 71.068 au fost cu Pfizer, 7.889 cu Moderna, 7.983 cu AstraZeneca și 7.477 cu Johnson&Johnson.
CNCAV menționează că 143 reacții adverse sunt în curs de investigare.
*Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021;**Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021;*** Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 04 mai 2021 și este în doză unică.