Vaccinul dezvoltat de Moderna împotriva COVID-19 s-a dovedit eficient în teste realizate pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani şi nu a evidenţiat nicio problemă nouă sau majoră de siguranţă în cadrul unui studiu clinic, au anunţat marţi reprezentanţii companiei americane, punând astfel bazele pentru o posibilă autorizare a celui de-al doilea vaccin pentru copiii de vârstă şcolară în luna iulie, informează Reuters.
Totodată, compania spune că intenționează să depună o cerere de autorizare a utilizării vaccinului pentru această grupă de vârstă la ”începutul lunii iunie” la autoritățile de reglementare din întreaga lume”.
Alt vaccin anticovid, al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, a fost autorizat deja, la această categoerie de vârstă, în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite.
”Suntem încurajaţi de faptul că vaccinul s-a dovedit extrem de eficient în prevenirea covid-19 la adolescenţi”, declară, citat într-un comunicat, CEO-ul Moderna Stéphane Bancel, potrivit News.ro.
”Vom prezenta aceste rezultate FDA şi autorităţilor de reglementare din lume la începutul lui iunie şi vom cere o autorizaţie”, anunţă el.Studiul Moderna a vizat 3.700 de participanţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani – în Statele Unite -, dintre care două triemi au fost vaccinaţi cu vaccinul, iar o treime cu un placebo.
”După vaccinarea cu două doze, niciun caz de covid-19 nu s-a înregistrat în grupul vaccinat, în timp ce în cel vaccinat cu un placebo s-au înregistrat patru (cazuri), rezultând o eficienţă a vaccinului de 100% la 14 zile de la a doua doză”, anunţă în comunicat Moderna.
În urma vaccinării cu o doză, s-a înregistrat o eficienţă de 93%, precizează compania.
Vaccinul a fost ”în general bine tolerat”, iar ”până acum nu s-a înregistrat vreo îngrijorare cu privire la siguranţa sa”, anunţă Moderna.Efectele secundare înregistrate la adolescenţi sunt aceleaşi ca cele înregistrate la adulţi, şi anume, între altele, durere la locul injectării, oboseală şi frisoane.