6.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateUrolog Cristina Florea: Cum prevenim pietrele la rinichi şi cum le tratăm?

Urolog Cristina Florea: Cum prevenim pietrele la rinichi şi cum le tratăm?

Pietrele la rinichi sunt o afecţiune frecventă, care poate duce la episoade foarte dureroase, îndeosebi în timpul procesului de eliminare. În lipsa tratamentului adecvat, calculii renali pot duce la complicaţii. Pentru a evita acest lucru, este important, în primul rând să reducem riscurile apariţiei lor. Iar atunci când apar, nu este indicat să recurgem exclusiv la tratamente naturiste, fără a consulta în prealabil un specialist.

Medicul urolog Cristina Florea explică în ce constă litiaza renală şi cum trebuie să acţionăm pentru a evita problemele serioase de sănătate.

GdS: Ce este litiaza renală?

Dr. Cristina Florea: Litiaza renală (pietrele la rinichi) este o afecțiune des întâlnită, care poate crea un disconfort accentuat, iar, în lipsa unei intervenții medicale, poate conduce la probleme grave de sănătate, chiar urgențe medicale.

GdS: Cum se formează calculii renali?

Dr. Cristina Florea: Calculii urinari sunt depozite de dimensiuni variabile, de consistență dură, care se formează în interiorul rinichilor și au în compoziție minerale și săruri acide. În urină se dizolvă în mod normal săruri și minerale, iar în cazul în care acestea se acumulează în cantități ridicate, se pot forma pietrele la rinichi.

Unii calculi renali pot rămâne în rinichi, fără să cauzeze probleme de sănătate, în timp ce alții pot fi eliminați din organism prin urină.

Inițial, calculii renali au dimensiuni mici, însă își pot mări diametrul de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. Calculii renali sunt apoi eliminați prin tractul urinar, ajungând din rinichi la ureter, vezică și uretră. De multe ori, pietrele sunt mici și pot fi eliminate fără probleme, însă înlăturarea celor de mari dimensiuni este însoțită de dureri și disconfort. Acestea pot bloca și îngreuna fluxul urinar.

GdS: Când apar complicațiile?

Dr. Cristina Florea: Eliminarea pietrelor la rinichi poate fi extrem de dureroasă în unele cazuri, însă nu provoacă daune permanente dacă sunt depistate la timp. Dacă pietrele se blochează în tractul urinar, pot sa apară infecții urinare sau alte complicații care pot necesita intervenție chirurgicală.

Practic, pietrele la rinichi se formează atunci cand exista o modificare a echilibrului normal al apei, sarurilor si mineralelor din urina.

Gds: Calculii renali pot fi de mai multe tipuri?

Dr. Cristina Florea: Calculii renali pot fi de mai multe tipuri, iar în funcție de tipul fiecăruia poate fi identificată cauza care a dus la apariția lor. Principalele tipuri de calculi renali sunt următoarele:

Pietre din calciu sau oxalat de calciu,

GdS: Cum se formează pietrecele din calciu sau oxalat de calciu?

Dr. Cristina Florea: Majoritatea pietrelor la rinichi sunt de acest tip și se formează din cauza cantităților ridicate de calciu din urină. Excesul de calciu poate să apară din cauza unei afecțiuni genetice precum hipercalciurie, a unor boli ale rinichilor sau a unui exces de hormoni secretați de glanda paratiroidă,ori din cauza alimentației. Oxalatul de calciu este un compus natural care se găsește în mâncare (legume și fructe, ciocolată, nuci) și care este produs zilnic de rinichi. Nivelul de oxalat de calciu din urină poate crește din cauza regimului alimentar, a unor doze ridicate de vitamina D sau a unor tulburări metabolice.

Pietrele de calciu pot să apară și sub forma de fosfat de calciu, acestea fiind frecvente în cazul unor afecțiuni precum acidoză tubulară renală.

GdS: Ce sunt pietrele din acid uric?

Dr. Cristina Florea: Cristalele de acid uric care nu se dizolvă în urină se transformă în pietre din acid uric. Acesta se formează din cauza consumului scăzut de apă, a deshidratării sau a unei diete bogate în proteine ori în rândul persoanelor care au gută. Alte cauze pot fi diareea cronică, diabetul de tip II sau excesul de greutate.

GdS: Cât de întâlnite sunt pietrele sutrivice? Dar cele de cistină?

Dr. Cristina Florea: Acestea mai puțin frecvente decât pietrele din calciu, iar apariția lor este legată de infecții urinare cronice, dar și de afecțiuni neurologice care îngreunează golirea vezicii (paralizie, scleroză multiplă). Unele bacterii fac ca urina să fie mai puțin acidă și mai mult bazică sau alcalină, factor care favorizează apariția pietrelor sutrivice.

De cele mai multe ori, aceste pietre sutrivice își măresc rapid dimensiunea.

Pietrele de cistină sunt destul de rare și apar din cauza unei afecțiuni congenitale numită cistinurie, când rinichii secretă o cantitate excesivă de aminoacizi precum cistină. Pietrele de cistină apar frecvent în copilărie.

GdS: Ce simptome provoacă litiaza renală?

Dr. Cristina Florea: Calculii se pot elimina spontan, fiind asimptomatici (în cazul în care sunt suficient de mici) sau pot fi simptomatici, tabloul clasic al colicii renale fiind apariția unei dureri atât de puternice în zona lombara, încât bolnavul nu poate să își găsească o poziție confortabilă. Durerea poate iradia către organele genitale.Durerea este însoţită de greaţă şi de vărsături.Se pot instala febra şi frisoanele.

De asemenea, se poate observa existența sângelui în urină (hematurie). Bolnavul poate prezenta dificultate sau imposibilitatea de a urina. Pot apărea transformări şi în aspectul și mirosul urinei.

GdS: Care este tratamentul litiazei renale?

Dr. Cristina Florea: Tratamentul litiazei renale include o multitudine de aspecte, putând fi atât medicamentos, cât şi prin litotriţie extracorporeală – ESWL, intervenţii endoscopice, laparoscopic sau chiar chirurgical deschis.

GdS: Ce presupune tratamentul medicamentos?

Dr. Cristina Florea: Acest tratament se adresează, în primul rând, calculilor de dimensiuni mici (3-4 mm), care se pot elimina spontan fărădurere. Unii calculi pot fi eliminaţi spontan chiar dacă au dimensiuni mai mari, în functie de particularitatea fiecărui pacient, folosind un tratament adecvat care determină dilatarea ureterului şi facilitează pasajul calculului.

GdS: Este eficient tratamentul naturist în litiaza renală?

Dr. Cristina Florea: Înainte de a lua orice decizie de administrare a unui tratament naturist, bolnavul va solicita o evaluare medicală și va cere un sfat medicului urolog. Cea mai indicată metodă pentru stimularea eliminării naturale a calculilor renali de mici dimensiuni este un consum sporit de lichide. Dacă piatra la rinichi este mai mică de 5 mm, există 90% şanse că această să fie expulzată din tractul urinar fără alte intervenţii.

În cazul în care calculul măsoară între 5 mm şi 10 mm, probabilitatea că acesta să fie eliminat la urinat sunt mai mici.

Sigur că atunci când pietrele la rinichi depăşesc pragul de 10 mm, există şi alte variante de tratament disponibile, inclusiv cele chirurgicale,pe care le aminteam anterior.

GdS: Ce analize se fac pentru a depista pietrele la rinichi?

Dr. Cristina Florea: Sunt analize de laborator si imagistice. Analizele de laborator includ teste de sânge şi urină. Imagistic, de primă intenţie, efectuăm ecografia renală care determină o imagine de ansamblu asupra aspectului renal. Dacă ecografic medicul de specialitate va constata hidronefroza (dilatatia căilor urinare, blocajul renal) sau alte anomalii, acesta îi va indica pacientului completarea protocolului diagnostic cu alte investigaţii precum tomografia, radiografia, urografia.

GdS: Cum prevenim apariţia pietrelor la rinichi?

Dr. Cristina Florea: În primul rând, prin hidratare. Principala metodă de prevenţie a calculilor renali este consumul de lichide în cantităţi mari. În mod obişnuit, doi sau trei litri de apă zilnic sunt suficienţi pentru ca sistemul renal să funcţioneze în parametri optimi şi să ţină sub control apariţia nefrolitiazei. În timpul verii, pe caniculă, sau în cazul în care depuneţi efort zilnic, cantitatea de apă trebuie să acopere pierderile de fluide. Sucul de fructe, ceaiul sau cafeaua pot fi contabilizate la cantitatea totală de lichide consumate zilnic, dar apa ar trebui să fie prima opţiune.

Un alt factor important este dieta echilibrată.

GdS: Aşadar, riscurile apariţiei calculilor renali pot fi reduse şi prin alimentaţie?

Dr. Cristina Florea: Într-advevăr, riscurile apariţiei calculilor renali pot fi reduse printr-o alimentaţie sănătoasă. Folosind mai puţină sare în mâncăruri şi evitând să mâncăm prea multe alimente bogate în calciu, putem, de asemenea, preveni apariţia litiazei renale.

Şi nivelul de oxalaţi din corp poate duce la apariţia pietrelor formate din calciu, aşa că este indicat să mâncăm mai puţine alimente bogate în aceşti compuşi. Printre ele se numără: ciocolata, alunele, arahidele şi caju, cerealele – făina integrală, germenii de grâu sau ovăzul, produsele din soia, pătrunjelul, ţelina, prazul, sfecla.

Aveţi grijă, totuşi, să nu cădeţi în extrema cealaltă. Valciul are un rol important în organism şi asigură sănătatea oaselor şi a dinţilor, aşa că soluţia cea mai bună este o alimentaţie echilibrată, fără excese. Atentie şi la carne! Consumată în exces, în special cea roşie, poate duce la creşterea nivelului de acid uric din organism, care contribuie la apariţia pietrelor din acid uric.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS