Pentru femeile care rămân însărcinate, lunile care urmează aflării acestei vieţi vor veni cu multe schimbări, provocări şi întrebări. O sarcină aduce cu sine şi preocuparea ca totul să decurgă în regulă şi noul membru al familiei să vină pe lume cu bine. Însă gravidele ajung să fie, uneori, copleşite de numărul mare de informaţii cărora trebuie să le facă faţă în această perioadă şi, în loc să se bucure din plin de magia sarcinii, ajung să se îngrijoreze din diverse motive.
Fiecare dintre trimestrele sarcinii are particularităţile sale. În primul trimestru, unul dintre semnele care stârneşte grija viitoarelor mămici este sângerarea.
Dr. Oana Grigorie: „Testul de sarcină pozitiv vine cu multe întrebări şi preocupări”
Aflăm ce înseamnă să sângerezi în primul trimestru de la dr. Oana Grigorie, medic specialist obstetrică și ginecologie, doctorand în medicină.
„Primul test de sarcină pozitiv poate fi însoţit de multe emoţii, însă şi de o serie de întrebări şi preocupări care până acum nu păreau să aibă relevanţă. Deşi momentul pe care toată lumea îşi focalizează atenţia este momentul naşterii, avem de trecut prin 3 trimestre, cu toate provocările lor”, spune medicul.
Oana Grigorie a lucrat 5 ani în Republica Irlanda. A urmat cursurile de master în obstetrică-ginecologie şi training de Basic Specialist Trainer (BST). A lucrat în 6 spitale irlandeze, cea mai mare maternitate în care a profesat fiind Maternitatea Naţională din Dublin, unde se nasc anual 9500 de copii.
S-a întors în ţară de dorul familiei şi speră să contribuie cu experienţa sa de peste hotare la poveştile frumoase ale viitoarelor mame.
Până la 25% dintre femei pot sângera în primul trimestru
Medicul ginecolog subliniază că sângerarea în primul trimestru nu înseamnă obligatoriu că vei pierde sarcina.
„Sunt mai multe posibilităţi. Să le luăm pe rând. O posibilitate este ca sarcina să fie sănatoasă şi să continue fără probleme. Sângerarea poate proveni de la implantarea sarcinii sau de la colul uterin (polip, ectropion sau extrem de rar – mai puţin de 1 la 10.000 – cancer). Până la 25% din femei pot sângera în primul trimestru în contextul unei sarcini sănătoase”, spune dr. Oana Grigorie.
Există şi posibilitatea pierderii sarcinii
Este posibilă şi o pierdere a sarcinii, precizează medicul, în special dacă sângerarea este însoţită de crampe uterine accentuate. „Aproximativ 20% din femei vor pierde o sarcină în primul trimestru chiar şi fără o cauză evidentă. Foarte rar (1 din 750 de sarcini) ,această pierdere se poate datora unei sarcini molare, în care ţesuturile care înconjoară embrionul se dezvoltă anormal şi nu permit dezvoltarea firească”, explică dr. Oana Grigorie.
Aceasta adaugă că una din 90 de femei va avea riscul unei sarcini ectopice, care se poate manifesta şi cu sângerări în primul trimestru. Sarcina ectopică este o sarcină în care embrionul care se implantează în alt loc decât în uter și prezintă risc de sângerare în cavitatea abdominală, cu risc destul de mare pentru mamă.
Cum știi care este situația ta?
Situațiile diferă de la caz la caz. Ginecologul transmite că este foarte important istoricul menstruațiilor, primul test de sarcină pozitiv și dacă a fost făcută o ecografie care să confirme sarcina înainte de acest episod. „De asemenea, medicul ar trebui să afle cât de mult ai sângerat (dacă a trebuit să folosești un panty liner sau un absorbant mare) și dacă aceste sângerări sunt însoțite de dureri. Toate aceste informatii ar trebui discutate cu medicul. Dacă sângerările sunt semnificative sau sunt însoțite de dureri înțepătoare severe, durere în umar, senzație de amețeală sau pierderea cunoștinței, este indicat să mergi imediat la urgență”, transmite doctorul.
Este recomandată o ecografie
În cazul apariției sângerării, este necesară o consultație ginecologică pentru a vedea potențiala sursă a acesteia (deși acest lucru nu este tot timpul posibil), dacă sângerarea este activp sau dacă sunt semne de iritație pelvina. Examinarea ar trebui completată de o ecografie.
Însă și ecografia are limitările sale, explică dr. Oana Grigorie, chiar și în cazul celor mai experimentați specialiști, și cu cele mai performante aparaturi: „Sacul gestațional poate fi vizualizat de la 4-5 săptămâni, însă embrionul și bătăile cordului vor fi evidențiate mai târziu. De aceea, dacă sarcina este prea timpurie, este posibil să avem rezultate neclare. Atunci când nu se poate vizualiza nimic, în funcție de simptome, medicul ar trebui să urmărească evoluția HCG-ului (hormon secretat în timpul sarcinii – n.r.) la fiecare 48 de ore și să reprogrameze o ecografie într-o săptămână sau chiar două”.
Ce tratamente se prescriu în cazul sângerărilor din primul trimestru?
Când apar aceste sângerări, este posibil ca medicul să recomande diverși factori de stopare a sângerării, menționează dr. Grigorie. „Din păcate, dacă sarcina este în decurs de pierdere, nu există dovezi că aceștia ar putea opri evoluția nefavorabilă.”
Medicul ar putea recomanda progesteron pentru următoarele săptămâni. „Deși este un subiect extrem de dezbătut și mulți contrazic efectele benefice ale acestuia, progesteronul este un hormon suportiv pentru sarcină și nu are efecte adverse asupra dezvoltării copilașului. Totuși, dacă încerci să eviți medicamentele în timpul sarcinii, sarcina va continua cel mai probabil la fel ca la pacientele care iau progesteron”, precizează medicul ginecolog.
Vitaminele, dieta, apa și odihna, deși toate necesare pentru echilibrul dorit în sarcină, nu pot preveni sau ameliora sângerările, mai spune specialistul.
Ce trebuie să știe femeile cu RH negativ
Grupa de sânge este importantă în timpul sarcinii. Femeile cu Rh-negativ care au soți cu Rh- pozitiv au posibilitatea de a fi sensibilizate îm momente cheie. De aceea, dacă exista un diagnostic de sarcină ectopică, sarcină molară sau dacă a trebuit să facă un chiuretaj uterin, pacientei i se va administra o injecție cu ser anti-D, indiferent de vârsta gestațională. Aceasta previne formarea de anticorpi materni directionați împotriva celulelor roșii fetale.
Recomandarea specialistului
Având în vedere toate informațiile prezentate, dr. Oana Grigorie recomandă pacientelor să nu se sperie și să aibă în vedere cât de repede trebuie să ajungă la un medic: de urgență, pentru sângerarea abundentă, severă, și cu programare pentru sângerarea ușoară. „
„Important este ca pacientele să rețină că majoritatea femeilor cu sângerări ușoare, lipsite de dureri, vor continua sarcina. Medicul va face un program individualizat de urmărire a sarcinii în funcție de semnele și simptomele fiecărei gravide în parte, iar acesta ar trebui să includă și ecografia abdominală și, posibil, analize de sânge”, conchide specialistul.