0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSalarii mărite, pe fondul pandemiei, la SCJU Craiova

Salarii mărite, pe fondul pandemiei, la SCJU Craiova

Veniturile angajaţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova care au fost implicaţi în lupta anti Covid au crescut în ultimele luni. Managerul unităţii medicale, Laurenţiu Ivanovici, spune că a făcut demersuri în acest sens pentru că era firească motivarea celor din prima linie. Anul trecut, personalul a primit şi tichetele de vacanţă, care au fost solicitate în numeroase rânduri şi nu au fost acordate în 2019.

Cheltuielile salariale reprezintă peste 90% din bugetul spitalului. Astfel, investiţiile pentru creşterea calităţii actului medical sunt practic imposibile fără surse alternative de finanţare.

Mărire de 12% pentru cei din linia I

După ce în 2019 cadrele medicale nu au primit voucherele de vacanţă, în ciuda protestelor organizate pentru a pune presiune pe fosta conducere, în 2020 personalul SCJU Craiova a invocat din nou dreptul de a primi aceste tichete. Personalul ATI a solicitat şi creşterea sporului de 63%, invocând că, deşi lucrează în cel mai mare spital regional şi într-o secţie care primeşte pacienţi din toată Oltenia, angajaţii primesc un spor mai mic decât cei din alte spitale.
Laurenţiu Ivanovici, directorul SCJU Craiova, spune că sporul a fost crescut la 75% – în condiţiile în care sporul maxim este de 85%.

“Sporul era de 63% şi l-am mărit la 75%. Sporul maxim este de 85%, iar angajaţii spitalelor finanţate de administraţiile locale au acest spor maxim. Oamenii au fost nemulţumiţi că ei primesc acest spor la un nivel mai mic, fiind în linia I la nivelul judeţului pentru pacienţi gravi. Am vorbit cu Ministrul, era o problemă legală. O ordonanţă spunea că sporurile nu pot reprezenta mai mult de 30% din fondul de salariu. Când am venit manager, fondul era depăşit deja, era la 31,5%. La vremea aceea, am solicitat modificarea legislaţiei şi în toamnă a fost crescut acest prag, permiţându-ne să creştem sporurile.

Am mărit cu 12% pentru cei din linia I, cei care lucrează cu pacienţi Covid, şi cu 5% pentru personalul din blocurile operatorii. Cardiologia, chirurgiile sunt secţii foarte solicitate. Cei solicitaţi în această perioadă au fost, astfel, motivaţi. Am crescut salariile la ATI, UPU şi la Genetică, la cei din linia I”, a declarat pentru GdS managerul Laurenţiu Ivanovici.

Voucherele de vacanţă, acordate în etape

Cadrele medicale din prima linie au primit şi stimulentele Covid acordate de către Minister, dar au existat şi aici probleme.Unii au fost consideraţi nedreptăţiţi. Iniţial, stimulentul viza doar persoanele care au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi. În cele din urmă, acesta s-a acordat inclusiv pentru suspecţi, printr-o rectificare. “Banii au venit abia acum 2 luni pentru cei care au intrat în contact cu pacienţii suspecţi”, menţionează managerul.

În ceea ce priveşte tichetele de vacanţă, managerul spune că impactul a fost de 3 milioane de lei vechi.
“Pentru tichetele de vacanţă, ne-am confruntat cu avut proteste din partea angajaţilor, care nu le-au primit în anul anterior. Am mers la Minister, la CAS şi am luat o decizie să acordăm aceste vouchere. Impactul a fost de 3 milioane de lei vechi şi am stabilit să alocăm 500.000 lei lunar pentru acest lucru. Doar UPU nu a primit tichetele, pentru că are finanţare directă de la Minister şi, în ciuda solicitărilor, încă nu au venit banii”, spune Ivanovici.

Investiţiile, practic imposibile fără finanţare europeană sau de la Minister

Conform managerului, cheltuielile salariale reprezintă cica 92-93% din buget. Fără surse alternative de finanţare, creşterea standardelor medicale este imposibil de realizat. Conducerea a făcut demersuri pentru a obţine fonduri necesare investiţiilor fie de la Consiliul Judeţean Dolj, fie prin depunerea unor proiecte cu finanţare europeană sau de la Minister. Pentru renovarea secţiilor spitalului şi amenajarea clinicilor aparţinând SCJU, au fost primite sume importante de la CJ Dolj în ultimii ani.

În ultimul an, SCJU a depus şi mai multe proiecte cu finanţare europeană, prin care a atras câteva milioane de euro pentru modernizarea unor secţii şi creşterea calităţii serviciilor oferite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS