5.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpitalul ”Sfânta Maria” din Capitală, reacreditat pentru transplant pulmonar

Spitalul ”Sfânta Maria” din Capitală, reacreditat pentru transplant pulmonar

Spitalul Sfânta Maria din Capitală a primit din nou acreditare pentru a putea face transplant pulmonar, a declarat pentru news.ro Monica Althamer, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Echipele Agenţiei Naţionale de Transplant, dar şi ale Direcţiei de Sănătate Publică, au verificat condiţiile din unitatea sanitară astfel încât să fie indeplinite criteriile necesare bunei funcţionări a centrului de transplant pulmonar.

“Pentru acreditarea unui spital se urmează nişte paşi legali, sunt normative în vigoare care prevăd ce anume se verifică, verificarea o face Agenţia Naţională de Transplant, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Primul pas în acreditarea unui centru este depunerea dosarului. Dosarul s-a aprobat, s-au făcut toate verificările, Sfânta Maria are din nou program de transplant pulmonar. De acum înainte îşi reiau activitatea, Sf. Maria a transplantat deja 8 pacienţi în intervalul 2018 – 2020, activitatea lor continuă.

Activitatea de transplant depinde în primul rând de donatori. Mesajul principal de Ziua Transplantului (n.red sărbătorită pe 4 iunie) acesta ar trebui să fie: Transplantul se sprijină pe ajutorul celor care decid să doneze organe, ţesuturi pentru a oferi viaţă celor care aşteaptă. Primul pas este să avem donatori”, a precizat pentru News.ro secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Monica Althamer.

Cazurile complexe și cazurile pediatrice vor fi trimise în străinătate

Cazurile complexe şi cazurile pediatrice, trimise în continuare la centre de transplant din străinătate. România nu are un program de transplant pediatric.


“Sper că pacienţii au primit vestea cu bucurie pentru că este o şansă în plus pentru pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar, numărul pacienţilor este în mişcare. Pe lista de transplant a României erau şase pacienţi în martie, când a expirat acreditarea centrului Sfânta Maria, urmează să fie reevaluaţi pacienţii pentru că, între timp, în toată ţara sunt pacienţi care primesc recomandare de la medicii lor curanţi, medicul curant trimite către centru dosarul pacienţilor, să vedem acum câte dosare vor ajunge la Sf. Maria.

Ceea ce trebuie clarificat cu privire la acordul pe care România l-a semnat cu Agenţia de Transplant din Italia: Orice centru de transplant aflat la început transplantează cazuri mai puţin complexe. În acelaşi timp, nu avem program de transplant pediatric, nu avem un centru, deci acest acord este menit să sprijine România pentru ceea ce nu se poate face aici. Acordul funcţionează şi este important că Agenţia Naţională de Transplant a reuşit să-l încheie. Colaborarea între state este normală şi este utilă şi în plan educaţional, inclusiv la Sfânta Maria beneficiem de ajutorul unui medic care vine voluntar din altă ţară”, a declarat pentru News.ro Monica Althamer.

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, medicul Radu Zamfir: “Numărul maxim de pacienţi români transplantaţi în Italia anual este 5, ei ne fac doar cazurile complexe şi pediatrice care nu pot fi făcute la noi”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS