5.6 C
Craiova
marți, 3 decembrie, 2024

Creatina, eficientă sau nu?

Din dorința de îmbunătățire a performanțelor și de a rezista competiției, sportivii amatori, dar și profesioniștii, caută soluții de tipul suplimentelor alimentare. Acestea ajută la îmbunătățirea capacităților fizice și creșterea rezistenței la efort. Cea mai populară dintre aceste substanțe, încă de la finalul anilor ‘90, și care se găsește în România, este creatina.

Unul din motivele popularității creatinei este faptul că este disponibilă sub mai multe forme: pudră, tablete, batoane energizante sau sub formă de băuturi. Ea se poate procura fără prescripție medicală, din farmacii, supermarketuri, magazine de nutriție, dar și pe internet.

Ce este creatina?

Aproximativ jumătate din cantitatea de creatină din organism este absorbită din dieta omnivoră obișnuită și aproximativ jumătate este produsă în ficat, rinichi și apoi furnizată mușchilor scheletici pentru utilizare. Aproximativ 95% din creatină este stocată în mușchii scheletici și ulterior este utilizată în timpul activității fizice. Cantități mici se găsesc și în inimă, creier și alte țesuturi. Ficatul, pancreasul și rinichii corpului pot produce aproximativ 1 gram din aminoacidul creatină pe zi. Pentru o eficacitate sporită, este recomandată forma de pulbere, studiile arătând că sub formă lichidă creatina este instabilă și se descompune în sistemul sanguin.

Cum funcționează?

Creatina este o substanță naturală care se transformă în fosfat de creatină în organism. Creatina fosfat ajută la obținerea unei substanțe numite adenozin trifosfat (ATP), substanță ce furnizează energia necesară efectuării contracțiilor musculare.

Posibile beneficii

Potențialele beneficii ale creatinei sunt variate, de la îmbunătățirea performanțelor din punct de vedere al exercițiilor fizice, recuperare post-efort, creșterea capacității de efort, la creșterea masei musculare ca urmare a antrenamentelor fizice.

Utilizarea orală a creatinei poate permite unui sportiv să realizeze mai mult efort în timpul repetărilor sau sprinturilor, ducând astfel la obținerea unui plus de masă musculară și implicit de performanță. De asemenea, creatina poate ajuta la recuperarea rapidă în timpul antrenamentelor și al competiției și chiar prevenirea leziunilor. Creatina orală poate ajuta în prevenirea deshidratării, a crampelor musculare și a leziunilor mușchilor, oaselor, ligamentelor, tendoanelor și nervilor.

Se realizează studii pentru a vedea dacă suplimentarea cu creatină ar putea îmbunătăți performanța în timpul sarcinilor cognitive, în special la vârstnici.

Cercetările arată că nu mușchii tuturor oamenilor răspund la fel după administrarea creatinei. Există persoane la care nu se observă niciun beneficiu.

Cât de sigură este creatina?

În pofida promovării acestei substanțe ca fiind un produs natural, deci 100% sigur, asta nu înseamnă că acest produs poate fi consumat de oricine, în orice dozaj, fără a prezenta ulterior efecte adverse. Prin urmare, ca în cazul oricărui supliment alimentar, medicul sau farmacistul trebuie consultați întodeauna, iar indicațiile acestora respectate deoarece sunt oferite în contextul personalizat al fiecărui pacient în parte. Printre posibilele efecte adverse se numără creșterea în greutate (în principiu datorită retenției de apă), anxietate, dificultăți de respirație, tulburări din sfera gastrointestinală, oboseală, probleme renale.

Creatina nu este recomandată persoanelor cu afecțiuni renale sau hepatice sau cu diabet zaharat tip I sau II.

Valentina Ghimpău

Sănătate de la Farmacist specialist,

Vă mulțumesc că m-ați citit!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS