Din 98 de staţii de apă din judeţul Dolj, 51 sunt neautorizate, transmite Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj. Ce se întâmplă cu oamenii din localităţile în care staţiile nu au apă potabilă? DSP Dolj spune că legea le obligă pe autorităţi să le asigure cetăţenilor apă potabilă.
„Autorităţile trrebuie să facă anual un set de analize pentru staţiile de apă şi să depună un dosar de avizare la DSP. Dacă nu apar analizele conforme, noi le încetăm activitatea. O parte din cele 51 de staţii sunt neautorizate pentru că nu au ieşit analizele bune, altele pentru că nici măcar nu au depus dosarul”, transmite Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.
Posibilitatea ca apa să fie, totuşi, potabilă în cazul staţiilor care nici măcar nu depun dosarul este mică, spune Popescu. „Uneori, îşi fac analizele pe cont propriu, văd că nu ies conforme şi nici nu mai depun acest dosar”, precizează acesta. Reţeaua este oprită în aceste localităţi, spune reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică, iar responsabilitatea asigurării apei potabile pentru localnici cade în sarcina autorităţilor, conform legii.