0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateValeriu Gheorghiţă: Doza trei de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la 97% faţă de formele grave

Valeriu Gheorghiţă: Doza trei de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la 97% faţă de formele grave

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că doza trei de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la peste 97% faţă de formele grave de boală care necesită spitalizare.

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, marţi, care sunt semnalele din ţările unde a fost administrată a trei doză, potrivit News.

“Cea mai mare experienţă o are Israelul în momentul de faţă, unde sunt circa trei milioane de doze administrate, practic 50% din populaţia eligibilă a primit deja cea de-a treia doză de vaccin. Peste 85% din cei peste 65 de ani au primit cea de-a treia doză de vaccin, iar rezultatele sunt foarte bune, în sensul în care eficienţa se restabileşte la peste 95% faţă de infecţie, faţă de a avea un test pozitiv şi la peste 97% faţă de formele gravă de boală care necesită spitalizare.

Riscul de a face o formă severă a scăzut de aproximativ 20 de ori la persoanele care au primit şi a treia doză comparativ cu cei care aveau doar două doze

Ca atare, evident că riscul să ne infectăm a scăzut de cel puţin 11 ori comparativ cu persoanele care au primit doar două doze, iar riscul de a face o formă severă a scăzut de aproximativ 20 de ori la persoanele care au primit şi a treia doză comparativ cu cei care aveau doar două doze”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că în România nu există o reticenţă în privinţa celei de-a treia doze, ci a primei scheme de vaccinare.

„Ne lovim de o reticenţă în ceea ce priveşte numărul de persoane care se vaccinează cu prima schemă“

“Nu cred că ne lovim de o reticenţă în ceea ce priveşte doza a treia, ne lovim de o reticenţă în ceea ce priveşte numărul de persoane care se vaccinează cu prima schemă şi aici este foarte importat să înţelegem că pentru noi prioritar rămâne să creştem rata de acoperire vaccinală la nivel populaţional pentru că este singura modalitate prin care putem încetini răspândirea virusului alături de o măsură foarte importantă şi anume masca de protecţie, este măsura complementară care reduce riscul de infectare şi fiind vaccinaţi având un risc foarte mic să facem o formă gravă de boală şi să ajungem la spital”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Aproape 12.000 de persoane s-au programat deja până marţi dimineaţă pentru a treia doză de vaccin anti-COVID, cele mai multe optând pentru serul de la Pfizer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS