0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateValabilitatea vaccinului Pfizer, prelungită de la șase la nouă luni

Valabilitatea vaccinului Pfizer, prelungită de la șase la nouă luni

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a decis prelungirea valabilităţii vaccinului Pfizer de la șase la nouă luni, iar Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis instrucţiuni în întreaga ţară în acest sens. Valabilitatea vizează loturile depozitate în centrele naţionale la temperaturi cuprinse între -90 grade Celsius şi -60 grade Celsius, transmite News.ro.

EMA a extins de la șase luni la nouă luni perioada de valabilitate pentru Pfizer/BioNTech

”În urma analizării datelor noi de stabilitate, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a extins de la șase luni la nouă luni perioada de valabilitate pentru vaccinul Comirnaty produs de compania Pfizer/BioNTech. Această decizie se aplică şi loturilor fabricate şi eliberate anterior datei de 10 septembrie, depozitate în centrele naţionale la temperaturi cuprinse între -90 grade Celsius şi -60 grade Celsius”, a transmis, joi, CNCAV.

Documentul a fost transmis ieri direcţiilor de sănătate publică judeţene

Sursa citată a precizat că pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, stabilită la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis instrucţiunea care să reglementeze gestionarea cu eficienţă a managementului dozelor de vaccin administrate populaţiei, astfel încât procesul de vaccinare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, într-un mediu favorabil şi sigur.

”Documentul a fost transmis ieri direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti pentru punerea în aplicare a prevederilor punctuale prevăzute în acest sens. În urma acestei decizii, dozele de vaccin Comirnaty aflate pe lanţul de temperatura ultra joasă (intre -90 grade Celsius şi -60 grade Celsius) în depozitele naţionale au un termen de valabilitate extins, cu trei luni, până cel mai devreme la finalul acestui an”, a mai transmis CNCAV.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS