0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateZiua Osteoporozei. 1 din 3 femei peste 50 de ani suferă fracturi osteoporotice

Ziua Osteoporozei. 1 din 3 femei peste 50 de ani suferă fracturi osteoporotice

Ziua Osteoporozei este marcată anual pe data de 20 octombrie, fiind menită să crească nivelul de conştientizare al populaţiei cu privire la consecinţele acestei afecţiuni asupra calităţii vieţii.

La nivel global, osteoporoza provoacă mai mult de 8.9 milioane de fracturi într-un singur an. Un os se fracturează din cauza osteoporozei la fiecare 3 secunde, iar 1 din 3 femei cu vârsta peste 50 de ani va fi afectată de fracturi osteoporotice, după cum și 1 din 5 bărbați cu vârsta peste 50 de ani. 80 la sută din oamenii care și-au fracturat un os din cauza osteoporozei rămân nediagnosticați și netratați, conform 360medical.ro.

Fracturarea unui os poate fi un eveniment care modifică viața și care poate conduce la durere, pierderea mobilității și la o modificare a stilului de viață. Riscul unei femei de a-și fractura soldul este egal cu riscul combinat de cancer de sân, uterin și ovarian.

Pentru a reduce această povară este nevoie, printre altele, de un diagnostic precoce în cazul osteoporozei. Un scan DXA, care este utilizat pentru măsurarea densității osoase a coloanei și osului șoldului, este tehnica cea mai comună pentru evaluarea riscului de osteoporoză. Tratamentele pe bază de prescripție medicală pot fi necesare pentru a reduce efectiv riscul fracturilor osoase asociate osteoporozei.

Factorii de risc sunt numeroşi

Pierderea osoasă are loc în mod silențios și progresiv și, de cele mai multe ori, nu există alte simptome până la apariția primei fracturi. Există însă numeroși factori care pot accelera procesul pierderii osoase și pot duce la osteoporoză. Unii factori de risc sunt neinfluențabili (moștenirea genetică, sexul feminin, talia mică, menopauza precoce, fracturi de fragilitate în antecedente, asocierea unor boli endocrinologice, reumatice, neurologice, digestive, hematologice, etc.), în timp ce alții pot fi influențați (stilul de viață, fumatul, consumul de alcool, lipsa de mișcare, alimentația deficitară, luarea anumitor medicamente).

Astfel, după instalarea menopauzei, femeile sunt la risc crescut să dezvolte osteoporoză și să sufere o fractură, datorită pierderii rapide de masa osoasă ce apare în această perioadă a vieții.
Impactul acestei boli este unul major, dizabilitățile provocate de osteoporoză generând costuri extrem de mari pentru sistemele de sănătate, cât și pentru bugetele familiilor celor care suferă de această boală. Astfel, la un an după o fractură de șold, 40% din pacienți nu mai pot merge autonom și 80% au nevoie de asistență pentru activități uzuale. Zilele de spitalizare generate de osteoporoză le depășesc pe cele pentru pentru cancer de sân, infarct sau diabet, iar după o fractură de fragilitate, pacienții sunt de 5 ori mai expuși la o a doua fractură în următorii 2 ani.

Testul DXA ajută la depistarea precoce

„Depistarea osteoporozei în stadiile precoce (de osteopenie) poate fi salvatoare pentru reducerea riscului de fractură pe os patologic, prin iniţierea terapiei specifice“, explică dr. Ileana Neacă, managerul unui centru medical unde se realizează investigaţii DXA. Cantitatea absolută de os este estimată prin determinarea densităţii minerale osoase. Scanarea densităţii osoase poate dura de la 10 până la 20 de minute, iar pacientul trebuie să stea nemişcat pe masă în timpul testării. Pacientul nu va simţi niciun fel de disconfort sau durere. „Expunerea la radiaţii prin osteodensitometrie DEXA este cu mult mai scăzută decât cea datorată unei radiografii pulmonare sau dentare“, transmite medicul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS