6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAnticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienți COVID

Anticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienți COVID

Ministerul Sănătății a repartizat astăzi, un număr de 7.500 de doze de anticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienți infectați cu SARS-COV-2.

Medicamentele au fost achiziționate în baza Acordului –Cadru SANTE/2020/ C3/091 încheiat între Comisia Europeană și firma producătoarea, iar fondurile au fost alocate în luna septembrie a acestui an din Rezerva bugetului de stat.

La solicitarea ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, Comisia de specialitate de boli infecțioase a realizat o Informare către profesioniștii din sistemul sanitar privind modul de administrare al acestor medicamente care a fost transmisă de către Ministerul Sănătății în toare unitățile sanitare cărora le–a fost distribuit produsul. Mai mult, președintele Comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății, dr. Virgil Musta a susținut săptămâna trecută o videoconferință cu medicii care administrează medicamentul în cadrul căreia a explicat modul de administrare și a răspuns la întrebări.

În România, conform protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, utilizarea anticopilor monoclonali- soluție perfuzabilă se administrează pacienților cu forme ușoare și medii de boală, care nu necesită administrare de oxigen și care au factori de risc semnificativi pentru evoluția severă a COVID-19, de preferat în primele 3-5 zile de la debutul simptomelor. Eficiența anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cat mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile.

CRITERII DE ELIGIBILITATE

Criterii cumulative: 1,2,3 si cel puțin unul din factorii de risc:

  1. Semnarea Consimțământului Informat
  2. Forme usoare SO2>93% fara supliment de oxigen
  3. Administrarea Ac Monoclonali <7 zile de la debutul simptomatologiei
  4. Factori de risc pentru evoluție severă: ( se prioritizează persoane cu mai mulți factori de risc)
  5. vârsta>65 ani
  6. BMI>30kg/m2
  7. B.cardiovasculare severe, insuficiență cardiacă NYHA 4, Infarct micoardic recent Cardiopatia ischemică severă
  8. B.P.C.O.
  9. Diabet Zaharat tip 1
  10. Terapie imunosupresoare- terapii biologice
  11. Pacienți cu transplant de organe sau maduvă
  12. Pacienți cu neoplazii sau hemopatii în terapie
  13. SIDA

În procesul de îndrumare al pacienților pentru administrarea anticorpilor monoclonali un rol important îl are medicul de familie.

Conform recomandărilor Comisiei de boli infecțioase, odată intrate în farmacia spitalului, medicamentele pot fi eliberate pacienților, după o prealabilă evaluare clinico-biologică care poate fi realizată fie în spital, fie în cabinetele medicilor de familie care, mai apoi, îndrumă pacienții penru administrare în spital.

Administrarea medicamentelor se va face în 3 locații:

  1. Prin spitalizare de zi
  2. La camera de garda
  3. În Unitățile de Primiri Urgențe

Recomandări ale Comisiei de boli infecțioase

Recomandări ale Comisiei de boli infecțioase pentru realizarea eficientă a procesului de administrare:

1.Organizarea la nivelul spitalelor desemnate a procesului de administrare a anticorpilor monoclonali.

  1. Înștiințarea medicilor de familie prin toate canalele posibile, despre criteriile pacienților eligibili și fluxul pacientului cu infecție SARS-Cov-2 care îndeplinește criterile de administrare.
  2. Catagrafierea persoanelor care se califică, de către medicii de familie, conform criteriului de patologii cronice
  3. Anunțarea pacienților eligibili, conform catagrafierii realizate de către medicii de familie, în legătură cu posibilitatea și condițiile de a beneficia de acest tratament, ca terapie, în situația îmbolnăvirii și testării în primele 5 zile de la primul simptom.
  4. Trimiterea pacientului calificat pentru evaluare la spitalul desemnat (sau la unul dintre spitalele desemnate) pentru administrarea anticorpilor monoclonali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS