-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateStudenţii Facultăţii de Farmacie din Craiova desfăşoară campania InfoDiabet

Studenţii Facultăţii de Farmacie din Craiova desfăşoară campania InfoDiabet

În perioada 15-28 noiembrie, studenţii farmacişti din Craiova desfășoară, alături de asociaţii studenţeşti din alte oraşe din ţară, campania “InfoDiabet”. Evenimentul succede Zilei Mondiale a Diabetului şi îşi propune informarea corectă și concretă asupra problemelor generate de diabet.

Pe 18 noiembrie și pe 23 noiembrie, în intervalul orar 10:00-14:00, în Extensia Facultății de Farmacie pentru a măsura glicemia studenților în condiții de siguranță cu ajutorul voluntarilor implicați.

Campanie desfăşurată în 8 oraşe din ţară

În perioada 15-28 noiembrie 2021, atât în mediul online, cât și în centrele universitare în care activează cele 8 Asociații Locale membre FASFR, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea. Sibiu, Târgu-Mureș, Timișoara și Asociația Parteneră din Republica Moldova, se vor desfășura activități de informare a studenților farmaciști și a publicului larg, care să răspundă la următoarele întrebări:

„Ce este diabetul și de câte tipuri este acesta?”
„Cum se pune corect diagnosticul de diabet?”
„Care este tratamentul farmacologic și nefarmacologic?”
„Care sunt factori incriminați în apariția acestei afecțiuni?”

Campania InfoDiabet se va desfășura în mediul online prin publicarea de materiale informative referitoare la informații de bază despre diabet, simptomatologia afecțiunii, cum se diferențiază tipurile de diabet existente, care sunt principiile generale de tratament, dar și complicațiile care se succed acestei stări patologice. Pe paginile de Facebook și Instagram ale Federației vor fi postate materiale destinate atât publicului larg, cât și persoanelor avizate din domeniul sănătății. Totodată, va fi diseminat un chestionar menit să reprezinte baza unei statistici privind nivelul de conștientizare și comportamentul populației cu privire la această afecțiune, pentru a putea acționa corect în managementul ei.

Pentru a reduce numărul pacienților cu diabet, se recomandă adoptarea unui stil alimentar echilibrat, incluzând un consum moderat de carbohidrați și un conținut scăzut în grăsimi saturate, scăderea în greutate, efectuarea de exerciții fizice moderate și monitorizarea periodică a glicemiei.

Diabetul este o afecțiune frecvent întâlnită în rândul populației din România, având numeroase consecințe care ar putea fi evitate prin gestionarea corectă a bolii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS