-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateStudiu: România are cea mai mare rată de imunizare din Europa după trecerea prin boală

Studiu: România are cea mai mare rată de imunizare din Europa după trecerea prin boală

România are cea mai mare rată de imunizare din Europa după trecerea prin boala COVID-19 – un procent de 70% – arată un studiu realizat de Școala de Igienă și Boli Tropicale din Londra, citat de cotidianul The Times. Chiar și așa, țara noastră riscă să înregistreze încă 70.000 de decese din cauza ratei scăzute de vaccinare.

Studiul mai arată că Marea Britanie este țara europeană care s-ar afla cel mai aproape de finalul pandemiei, datorită combinației dintre numărul de persoane vaccinate și trecute prin boală, care este la un nivel ridicat.

România are cea mai ridicată rată de imunizare din Europa obținută în urma trecerii prin boală – 70% – în timp ce Norvegia are cea mai mică rată – 3% – arată studiul, realizat de oamenii de știință britanici pe baza unui calcul statistic al distribuției imunității în funcție de ratele de imunizare din fiecare țară și de distribuția pe grupe de vârstă.

România ar mai putea înregistra încă 70.000 de decese din cauza virusului, din cauza ratei foarte scăzute de vaccinare

Autorii studiului estimează, de altfel, că țara noastră ar mai putea înregistra încă 70.000 de decese din cauza virusului, din cauza ratei foarte scăzute de vaccinare. Cea mai mare acoperire a vaccinului COVID-19 este în Portugalia, în timp ce România se află la coada clasamentului.

În toată Europa, studiul a estimat că există încă un potențial pentru 300.000 de noi decese și alte 900.000 de internari în spital, din cauza COVID-19. 70.000 dintre aceste decese ar putea fi în România.

„Povestea pandemiei este că incidența cu adevărat mare a infecțiilor a fost la grupele de vârstă mai tinere și, totuși, impactul a fost observat cu adevărat la grupa de vârstă cea mai în vârstă, așa că, în ciuda nivelurilor foarte ridicate de imunitate naturală din România, există încă destui oameni expuși la o posibilă infectare, din cauza faptului că nu s-au vaccinat”, afirmă Lloyd Chapman, unul dintre autorii studiului.

Marea Britanie este țara europeană care s-ar afla cel mai aproape de finalul pandemiei

Marea Britanie este țara europeană care s-ar afla cel mai aproape de finalul pandemiei, datorită combinației dintre numărul de persoane vaccinate și trecute prin boală, care este la un nivel ridicat, potrivit studiului.

În cazul în care toate restricțiile și vaccinările s-ar opri astăzi, autorii studiului estimează că Anglia ar avea 10.000 de decese, comparativ cu 114.000 Germania, spre exemplu. Marea Britanie înregistrează, în acest moment, în jur de 1.000 de decese pe zi din cauza COVID-19.

Europa este valul 5 al pandemiei de COVID-19

Ceea ce vedem în acest moment în Europa, în țări care introduc restricții dure și chiar carantină pentru vaccinați – cazul Austriei – este valul 5 al pandemiei de COVID-19, explica recent, într-un interviu acordat HotNews.ro, Radu Ciornei, medic și doctor în Imunologie, Microbiologie și Genetică Moleculară.

Ce se întâmplă însă cu România, care nu a ieșit nici măcar din valul 4? Medicul Radu Ciornei avertizează că, în țara noastră, cele două valuri se vor confunda, practic, ceea ce înseamnă că este puțin probabil să avem o pauză între ele.

„Noi suntem într-un val 4 real, iar ei sunt în valul 5“

„Noi suntem într-un val 4 real, iar ei sunt în valul 5. Vorbim despre țări cu vaccinare masivă și eu spun că va fi un flash scurt, un vârf scurt de infectare a persoanelor în special nevaccinate sau care nu s-au mai infectat, care va coborî înapoi la fel de repede cum a venit. Pentru că există un număr destul de mare de persoane nevaccinate, care pot lua virusul, dar nu atât de multe ca în România”, a explicat medicul imunolog.

„Dacă pui lockdown și te întorci înapoi la aceleași obiceiuri, fără vaccinare, riști să crească din nou“

Acest val, pe care îl vedem acum în Europa de Vest, „cred că va fi un vârf foarte ascuțit și de foarte scurtă durată. Și care poate fi prevenit sau scurtat, așa cum și-au dat seama foarte bine austriecii, printr-un lockdown. Mai ales că în timpul acestui lockdown este de așteptat să crească și vaccinarea cu 10%. Pentru că, dacă pui lockdown și te întorci înapoi la aceleași obiceiuri, fără vaccinare, riști să crească din nou. Singurul avantaj al lockdown-ului în acest caz este acela că populația se îmbolnăvește pe rând și nu se mai colmatează secțiile de Terapie Intensivă.”

Valul 5 va ajunge în perioada următoare și în România

Valul 5 va ajunge în perioada următoare și în România, însă vestea proastă este aceea că, cel mai probabil, se va confunda practic cu valul 4 și riscăm să nu avem o pauză propriu-zisă între cele două valuri, avertizează medicul Radu Ciornei.

Am putea respira ceva mai ușurați abia în aprilie-mai anul viitor, odată cu venirea căldurii: „Valul 4 la noi este un val foarte trenant, cred că abia acum noi facem egalizare între valuri cu țările din vest. Acest val 4 se va confunda cu valul 5 în România, comparativ cu restul Europei și se va întinde, cel mai probabil, până când va veni căldura în România, în luna aprilie-mai, pentru că vremea caldă resetează problema cu acest virus.”

Până atunci, România ar putea ajunge la o rată de vaccinare de 60%, „și eu spun că ajungem, atunci vom fi și noi în rând cu lumea”, afirmă medicul Radu Ciornei.

La rândul său, noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, spune că valul 5 va ajunge în România, cel mai probabil, la jumătatea lunii ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS