-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicul Mihai Craiu închide platforma „Spitalul Virtual pentru Copii”

Medicul Mihai Craiu închide platforma „Spitalul Virtual pentru Copii”

Medicul pediatru Mihai Craiu, care a oferit şi online, timp de patru ani, sfaturi şi informaţii despre sănătatea copiilor, a anunţat că va închide platforma „Spitalul Virtual pentru Copii” deoarece există doar „ură şi frustrare”, pentru sunt „foarte mulţi pe care îi irită cele scrise aici”.

SVC era un spaţiu virtual educaţional, marcă înregistrată, destinat creşterii nivelului de cunoştinţe medicale pediatrice, unde nu se făceau consultaţii on-line şi nici programări. 

„Cred că explicaţiile nesolicitate nu aduc nici un fel de beneficii, în România. Probabil că trebuia să fac acest efort cu mii de răspunsuri şi comentarii, aici în SVC, în toţi aceşti aproape 4 ani. Un efort voluntar (adică neretribuit în nici o formă, nici direct, nici indirect) destinat unei utopii… Nu spun că nu a folosit nimănui… Probabil că unora le-a fost de folos. Sunt câţiva părinţi (ştiu ei care) ce au copiii în viaţă datorită SVC. Dar sunt şi foarte mulţi pe care îi irită cele scrise aici şi nu au altă soluţie mai buna decât „producţiile” suburbane”, a scris medicul Craiu pe Facebook.

Mihai Craiu: ”Este inutilă orice construcţie în acest spaţiu virtual”  

El le-a mulţumit celor care l-au ajutat să înţeleagă „că este inutilă orice construcţie în acest spaţiu virtual al Social Media. In afară de ură şi frustrare nu există nici o altă consecinţă care să se repete iar şi iar… Am altele mai bune de făcut, la spitalul real… Cu pacienţii internaţi, cu studenţii, cu rezidenţii. Cam asta a fost”, a mai precizat el. 

Cu o experienţă de peste 30 de ani, doctorul Mihai Craiu este pediatru, specializat în boli respiratorii la copil, preşedinte al secţiei de Pneumologie Pediatrică în cadrul Societăţii Române de Pneumologie. Este membru al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, iar proiectul său educaţional, „Spitalul Virtual pentru Copii”, a strâns peste 220.000 de urmăritori, obţinând mai multe premii internaţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS