7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOMS: Nu există motive să credem că actualele vaccinuri nu protejează împotriva Omicron

OMS: Nu există motive să credem că actualele vaccinuri nu protejează împotriva Omicron

Directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, a afirmat, într-un interviu acordat AFP, „nu există niciun motiv să ne îndoim” de faptul că vaccinurile actuale nu protejează bolnavii contaminaţi cu Omicron împotriva formelor severe de COVID-19.

„Avem vaccinuri foarte eficiente care s-au dovedit a fi puternice împotriva tuturor variantelor până acum, în ceea ce priveşte severitatea bolii şi spitalizarea, şi nu există niciun motiv să credem că nu ar fi cazul” cu Omicron, a explicat Michael Ryan, într-un rar interviu, conform Agerpres.

„Comportamentul general pe care îl vedem până acum nu arată nicio creştere a severităţii

„Comportamentul general pe care îl vedem până acum nu arată nicio creştere a severităţii. De fapt, unele locuri din Africa australă raportează simptome mai uşoare”, a mai spus medicul, la fel cum declarase anterior pentru AFP directorul Institutului Național de Boli Infecțioase din SUA, Anthony Fauci.

„Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care analizăm” aceste date

„Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care analizăm” aceste date, a adăugat, totuşi, Michael Ryan, având grijă să sublinieze în mai multe rânduri că ne aflam chiar la începutul studiilor unei variante detectate abia pe 24 noiembrie de către autorităţile sud-africane şi care de atunci a fost identificată în zeci de ţări.

Apariţia acestei variante a provocat o oarecare panică, mai ales în Europa

Apariţia acestei variante a provocat o oarecare panică, mai ales în Europa, care este deja pradă unui al cincilea val masiv de cazuri de COVID-19 provocate de varianta Delta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS