0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateEMA a aprobat folosirea, în caz de urgenţă, a pastilei împotriva COVID-19 de la Pfizer

EMA a aprobat folosirea, în caz de urgenţă, a pastilei împotriva COVID-19 de la Pfizer

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat joi că a aprobat folosirea în caz de urgenţă, în Uniunea Euroepeană (UE), a pastilei împotriva COVID-19 a laboratorului farmaceutic american Pfizer – care nu a primit încă autorizarea completă în vederea punerii pe piaţă, relatează AFP, citată de News.ro.

”Medicamentul, care nu este încă autorizat în UE, poate fi folosit în tratarea adulţilor bolnavi de COVID-19 care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc sporit să se îmbolnăvească grav”, anunţă într-un comunicat EMA.

Pfizer a confirmat marţi că pastila sa anti-COVID-19 a redus cu aproape 90% riscul de spitalizare

Pfizer a confirmat marţi că pastila sa anti-COVID-19 a redus cu aproape 90% riscul de spitalizare şi de deces la persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii, atunci când este luată în primele zile de la apariţia simptomelor, conform studiilor clinice, relatează Agerpres, care citează AFP.

Aceste rezultate se bazează pe studiile clinice realizate în rândul a peste 2.200 de persoane şi confirmă ceea ce fusese anunţat la începutul lunii noiembrie în urma rezultatelor preliminare.

Nu s-au înregistrat decese în rândul celor care au primit tratamentul

Nu s-au înregistrat decese în rândul celor care au primit tratamentul. Participanţii erau nevaccinaţi şi prezentau un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19.

Pfizer a anunţat, de asemenea, că tratamentul său antiviral, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid, ar trebui să fie eficient împotriva variantei Omicron.

„Aceasta subliniază potenţialul acestui medicament candidat de a salva vieţile pacienţilor din întreaga lume”, a declarat Albert Bourla, preşedintele Pfizer, într-un comunicat. „Variantele îngrijorătoare, precum Omicron, au exacerbat nevoia de opţiuni de tratament accesibile pentru cei care contractează virusul”, a adăugat el.

Antiviralele acţionează prin reducerea capacităţii unui virus de a se replica

Antiviralele acţionează prin reducerea capacităţii unui virus de a se replica, încetinind astfel boala. Aceste tratamente reprezintă o completare cheie a vaccinurilor împotriva COVID-19, mai ales pentru că sunt foarte uşor de administrat, putând fi luate acasă, cu un pahar mare de apă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS