-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaA fost descoperită o nouă parte a corpului uman

A fost descoperită o nouă parte a corpului uman

Oamenii de știință au descoperit o nouă parte a corpului uman, anunță IFL Science. 

Un nou strat muscular din mandibulă care joacă un rol esențial în masticație a fost descris de cercetători. Se face vobire despre această descoperire pentru prima dată într-un studiu care a fost publicat în revista Annals of Anatomy. 

Aflat adânc în mușchiul maseter – cel mai proeminent din mușchii feței – noul mușchi se găsește între osul zigomatic și mandibulă.

Îți poți simți mușchiul maseter prin plasarea degetelor în spatele obrajilor în timp ce mesteci.

Era în general crezut că acesta era alcătuit din doar două straturi: unul adânc și unul superficial.

Însă unele lucrări făceau referire la un al treilea strat super-adânc.

Ce au descoperit cercetătorii

Oamenii de știință de la Departamentul de Biomedicină din cadrul Universității Basel au descoperit în sfârșit acest al treilea strat muscular evaziv.

Echipa a realizat descoperirea după ce a disecat 12 capete păstrate în formol și a examinat cu ajutorul tomografiei computerizate 16 cadavre ale unor persoane recent decedate. Ei au folosit de asemenea imagistica prin rezonanță magnetică pentru a identifica funcționalitatea probabilă a stratului muscular la o persoană vie.

Cercetătorii propun în studiu ca noul mușchi să fie numit Musculus masseter pars coronidea.

Autorii afirmă că descoperirea ar putea fi importantă din punct de vedere clinic, cunoașterea structurii exacte a mușchiului maseter putând duce la îmbunătățirea operațiilor sau terapiilor pentru afecțiunile ce afectează mandibula.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS