6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSănătatea şi doljenii în 2021, sub “domnia” Covid

Sănătatea şi doljenii în 2021, sub “domnia” Covid

Deşi pandemia Covid-19 a debutat în România încă din 2020, 2021 este anul care a orbitat cel mai puternic în jurul noului coronavirus, cu tulpini mai agresive, spitale covârşite şi cadre medicale în pragul epuizării.

Vârful pandemiei Covid

În Dolj, vârful pandemiei a fost, până la acest moment, în luna septembrie 2021, când unităţile medicale din judeţ au fost efectiv blocate din cauza unui val fără precedent pe pacienţi. Dacă la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova a fost nevoie de extinderea capacităţii, pentru a face faţă unui număr de peste 300 de pacienţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, vechea Unitate de Primiri Urgenţe s-a deschis ad literam peste noapte şi s-a transformat în extensie a terapiei intensive în cea mai critică perioadă din istoria acestei secţii, cu zeci de pacienţi în aşteptarea unui pat de ATI.

Medici epuizaţi, pacienţi trataţi pe scaune, cu butelia de oxigen în braţe, familii care aşteptau veşti despre cei dragi cu înfrigurare, în faţa spitalelor carantinate, în care vizitele aparţinătorilor devine o amintire din ce în ce mai îndepărtată. Sute de pacienţi pozitivi şi zeci de decese pe zi. Acesta a fost tabloul negru al valului Delta în Dolj.

Multe dintre spitale au funcţionat, perioade îndelungate, ca spitale suport Covid, cu secţii puse în aşteptare în plin val Covid, cu pacienţi cronici fără acces la tratamente şi cu pacienţi Covid transferaţi dintr-o parte în alta în încercări supraomeneşti de a găsi un pat de terapie intensivă.

La finalul lunii septembrie, secțiile ATI erau copleșite. SCJU Craiova a deschis peste noapte vechea UPU pentru a muta acolo 8 pacienți ventilați.

Peste 45.000 de doljeni au fost depistaţi cu coronavirus până în prezent

La Spitalul de Infecțioase „Victor Babeș”, a fost nevoie de extinderea secțiilor Covid, care au ajuns la peste 300 de paturi în vârful valului 4. Și Spitalul Militar a intrat în lupta Covid, operaționalizând paturi Covid în plină criză a locurilor la terapie intensivă.

Peste 45.000 de doljeni au fost confirmaţi până acum cu Covid19 şi peste 1300 dintre ei au pierdut lupta cu boala.

În umbra Covid şi în scurtele perioade de acalmie, s-au strecurat şi câteva veşti importante despre investiţii în programe şi proiecte de sănătate care pot schimba calitatea asistenţei medicale pentru pacienţii din regiune.

Masterplan de sănătate nou pentru Oltenia

Masterplanul regional de servicii de sănătate pentru regiunea Sud-Vest Oltenia a fost actualizat de Ministerul Sănătății la solicitarea reprezentanților autorităților județene și spitalelor din zonă. Miza principală a noului masterplan este stimularea medicinei primare, prin creșterea numărului de medici de familie, și a serviciilor în ambulatoriu.

Conform noului masterplan, printre priorităţile din următorii ani se numără creşterea accesului la ambulatorii şi îmbunătăţirea acoperirii populației cu medici de familie, îndeosebi în mediul rural. Un pol important al sănătăţii va deveni Spitalul Regional, se evidenţiază în masterplan, care notează cum regiunea va avea în următorul deceniu un spital regional la Craiova, construit din fonduri europene până în 2027.

Viitorul spital regional din Craiova va avea o suprafață desfășurată de 165.256 mp și 807 paturi pentru îngrijirea continuă a pacienților cu boli acute, 60 locuri în UPU, 30 paturi de chirurgie de zi, 15 paturi de îngrijiri medicale de zi, 20 paturi de îngrijiri oncologice de zi. Unitatea sanitară va deține 19 săli de operație. De asemenea, va dispune de un centru de tratament pentru cancer pentru toată Oltenia, ce va funcționa într-o clădire separată.

RMN la Filantropia

O veste importantă din acest an, pentru pacienţii din Oltenia, este apariţia unui aparat de rezonanţă magnetică la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia”. În luna martie, conducerea unității medicale anunța că vine în întâmpinarea pacienţilor cu servicii de diagnostic imagistic prin Rezonanţă Magnetică de înaltă performanţă. În viitorul apropiat, Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova îşi propune să deschidă, și un centru de imagistică și diagnostic pe strada Nicolae Titulescu, unde vor intra în funcțiune mai multe echipamente achiziționate printr-un proiect pe fonduri europene: computer tomograf, osteodensitometru, mamograf, aparate de radiologie. În acest moment, se efectuează lucrări de punere în siguranță a clădirii și, în paralel, s-a desfășurat licitația pentru proiectare si execuție. „Urmează să se încheie contractul și sperăm că în cel mai scurt timp va fi executată și lucrarea. O parte din echipamente deja au sosit”, transmite managerul spitalului, Liviu Radu.

Tot în acest an, întreaga secție de ATI a spitalului Filantropia a fost complet renovată, utilată și dotată cu aparatură de ultimă generație. Renovările s-au efectuat la cele trei saloane ATI din clădirea Maternității din strada Filantropiei, Nr.1

2021 a venit și cu o intervenție în premieră la unitatea medicală: a fost efectuată prima intervenție laparoscopică, mai precis o salpingectomie laparoscopică.

Din luna decembrie, spitalul beneficiază și de propriul sistem de producere și distribuție a oxigenului medicinal, care deservește toate clinicile spitalului.

Computer tomograf la Infecțioase

Și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” a accesat în acest an fonduri europene pentru echipamente medicale importante. Astfel, grație unui proiect cu finanțare europeană, spitalul a achiziționat un computer tomograf, un aparat de radiologie fix, un sistem PCR, un aparat de laborator pentru markeri cardiaci, pentru ATI și un robot pentru dezinfecție cu lumină ultravioletă pulsatorie, care urmează a fi livrat în perioada următoare.

Accelerator nou pt pacienții oncologici

Din luna ianuarie a anului 2022, pacienţii oncologici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova urmează să beneficieze de încă un accelerator liniar. Spitalul a solicitat Ministerului Sănătăţii un astfel de echipament şi a reuşit să îl obţină în cele din urmă, deşi iniţial acesta era prevăzut să fie livrat către Baia Mare. Acceleratorul a fost achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale. Spitalul a obţinut recent autorizaţia necesară pentru executarea lucrărilor de amenajare a buncărului existent pentru instalarea echipamentului medical pentru terapii cu energii înalte, iar în acest moment se lucrează la amenajarea spaţiului.

UPU, modernizată. Unitățile de Arși și Stroke, din ianuarie

Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova dispune din decembrie de o unitate de primire a urgențelor (UPU) la nivelul standardelor europene, în urma unei investiții cu finanțare nerambursabilă, derulată de Consiliul Județean Dolj. Lucrările, care au vizat modernizarea spațiilor existente ale UPU de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, precum și construirea a 2 corpuri de clădire, au fost recepționate în această lună.

Unitatea de Arși va deveni funcţională în ianuarie, la fel ca și Unitatea de Stroke pentru Neurologie, unde vor fi trataţi pacienţii cu accidente vasculare. În așteptare rămâne Clinica de Chirurgie Cardiovasculară, care nu a primit încă de la Minister cei 500.000 de euro necesari pentru demararea activității.

Milioane de euro accesate prin proiecte europene

Un proiect important demarat de SCJU în acest an este un program de sprijin al gravidelor, în special pentru cele din medii defavorizate, cu finanțare europeană. NatalCare va sprijini 3000 de gravide, care vor fi monitorizate și asistate medical gratuit.

NatalCare este unul dintre cele 6 proiecte cu fonduri europene inițiate de SCJU Craiova și aprobate în acest an, care aduc în total fonduri de circa 12 milioane de euro .

O parte din fonduri vizează creșterea capacității de răspuns la criza sanitară provocată de pandemie, cu paturi ATI și echipamente specifice îngrijirii în secția ATI. De asemenea, secţia ATI Covid se va reloca şi se va extinde. Construcţia modulară va fi amplasată pe un teren de 1400 mp alocat în incinta SCJUC. Capacitatea secţiei ATI Covid va creşte de la 20 paturi adulţi la 30 de paturi şi se va amenaja o sală de operaţii cu spaţii anexe destinată exclusiv intervenţiilor efectuate pacientilor infectaţi cu SARS COV2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS