5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedLife: În 14 zile, România ar putea ajunge la 50.000 de cazuri de Covid pe zi

MedLife: În 14 zile, România ar putea ajunge la 50.000 de cazuri de Covid pe zi

În doar o săptămână procentul cazurilor pozitive de Omicron pe loturile studiate de specialiștii Medlife a crescut de la 35% la 78%, anunță compania, sâmbătă.

În condițiile în care dinamica este extrem de abruptă, România ar putea să ajungă la 50.000 de cazuri pe zi în următoarele două săptămâni, în condițiile unei testări adecvate, potrivit sursei citate.

137 de cazuri suspecte de infectare cu tulpina Omicron dintr-un lot de 175 de probe selectate

După evaluarea probelor pozitive COVID-19, MedLife a anunțat încă 137 de cazuri suspecte de infectare cu tulpina Omicron dintr-un lot de 175 de probe selectate în mod aleatoriu de la de la pacienți din mai multe orașe din țară, confirmați cu virusul SARS-CoV-2 prin test PCR.

Conform reprezentanților companiei, numărul suspiciunilor a crescut de la 35% pe lotul evaluat săptămâna trecută, la 78% pe lotul studiat în această săptămână, ceea ce confirmă rata mare de transmisibilitate a noii tulpini.

Pe lotul analizat săptămâna trecută au fost identificate 30 de cazuri cu probabilitate de infectare cu Omicron, dintre acestea 28 fiind confirmate cu noua tulpina în urma secvențierii.

Probele suspecte provin din: Cluj – 68, București – 37, Timiș – 22 și Brașov -10. Acestea urmează să fie secvențiate în cursul săptămânii viitoare pentru o confirmare fermă.

Numărul infectărilor cu Omicron va continua să crească accelerat

Reprezentanții companiei estimează că numărul infectărilor cu Omicron va continua să crească accelerat, aceasta nouă tulpină urmând să devină dominantă în mai puțin de două săptămâni.

Dat fiind faptul că tulpina Omicron afectează și copiii, iar în câteva zile se va intensifica activitatea școlară, MedLife atrag atenția asupra nevoii de a implementa noi măsuri restrictive pentru a tempera dinamica răspândirii noii tulpini de Covid-19, se arată în comunicatul transmis sâmbătă.

Vaccinarea și respectarea măsurilor de protecție rămân singurele arme împotriva noului val

Vaccinarea și respectarea măsurilor de protecție rămân singurele arme împotriva noului val al pandemiei, potrivit sursei citate.

Este a șasea săptămână consecutivă în care MedLife analizează prin metoda pre-screening PCR probe pozitive de Covid-19 în vederea detectării cazurilor de Omicron. Până în acest moment compania a evaluat aproape 500 de cazuri, probele suspecte de Omicron fiind supuse procesului de secvențiere pentru o confirmare fermă.

România ar putea ajunge la 50.000 de cazuri pe zi

Totodată, potrivit reprezentanților companiei, dată fiind dinamica extrem de abruptă, România ar putea ajunge la 50.000 de cazuri pe zi în următoarele două săptămâni, în condițiile unei testări adecvate.

Reprezentanții MedLife anticipează că în perioada imediat următoare numărul infectărilor raportate zilnic va crește alarmant din cauza contagiozității ridicate a noii tulpini, putând să ajungă chiar la 50.000 de cazuri/zi în două săptâmâni, în condițiile unei testări adecvate.

„Așa cum am anticipat încă de anul trecut, valul 5 al pandemiei va lovi România la jumătatea lunii ianuarie, când ne vom confrunta, din nou, cu zeci de mii de infectări zilnic. Practic creșterea pe care o raportăm astăzi este rezultatul direct al interacțiunilor de Crăciun și a numărului mare de români care s-au întors acasă de sărbători. Urmează să vedem o creștere și mai accelerată determinată de petrecerile organizate în noaptea dintre ani, creștere care va fi potențată și de intensificarea activității școlare.

Cifrele raportate oficial sunt de cel puțin 5 ori mai mici

Având în vedere evoluția extrem de dinamică pe care o înregistrăm deja în ceea ce privește prevalența tulpinii Omicron pe loturile evaluate pre-screening, este foarte probabil să ajungem la 50.000 de cazuri raportate zilnic în următoarele două săptămâni, în condițiile unei testări adecvate. Și atenție, dat fiind faptul că cifrele raportate oficial sunt de cel puțin 5 ori mai mici (aspect pe care l-a demonstrat și studiul nostru privind evaluarea gradului de imunizare la nivel urban), sunt șanse mari să înregistrăm în mod real 250.000 cazuri pe zi în următoarele 2 săptămâni. În acest fel, se produce o imunizare în masă accelerată, iar la începutul lunii februarie numărul cazurilor ar putea începe să scadă.

Însă, important este cum se face această imunizare în masă și care vor fi efectele: cât de mare va fi presiunea pe sistemul de sănătate, câte cazuri grave se vor înregistra, câte decese. Iar aici schema de vaccinare completă și, mai ales, booster-ul, vor face diferența. E clar că șansele ca fiecare dintre noi să intre în contact cu această tulpină sunt foarte mari, depinde, însă, cât de pregătiți suntem pentru această întâlnire și cum vom ieși din ea”, a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.

Până la momentul transmiterii acestei știri, autoritățile au anunțat 295 de cazuri de infectare cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS