4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljValul 5 în Dolj: Elevii se infectează pe capete, vaccinările bat pasul pe loc

Valul 5 în Dolj: Elevii se infectează pe capete, vaccinările bat pasul pe loc

În Craiova, incidența Covid bate record după record, în fiecare zi crescând cu minim două procente. Un ritm nemaiîntâlnit până acum, în toată istoria pandemiei de coronavirus.

Incidență de aproape 15 la mie și record de elevi infectați

14,46 la mie era luni, la debutul săptămânii, rata de infectare în Craiova, față de 6,7 în urmă cu șase zile, pe 25 ianuarie. O creștere mai mult decât dublă, care se reflectă și în numărul de internări din spitale. Deși, din fericire, nu în aceeași măsură. Valul Omicron crește mult mai lent spitalizările, dar îmbolnăvirile par să fi scăpat deja de sub orice control. Cel mai recent raport privind elevii confirmați oficial cu noul coronavirus arată că aproape 300 de elevi au fost depistați pozitiv peste weekend. Este cel mai mare număr de școlari infectați raportat pînă acum.

Elevii și preșcolarii au devenit un vector crucial de transmitere al noului coronavirus în valul al cincilea. Față de vârful valului 4, când cel mai mare număr raportat de elevi pozitivi a fost de 81 la nivelul Doljului, cifrele s-au triplat și este posibil ca recordul să nu fi fost încă atins în acest val 5.

Niciun minor la ATI la debutul săptămânii

Totuși, luni nu se afla niciun copil internat la terapie intensivă în Dolj, iar eleva de 8 ani din Mehedinți, internată săptămâna trecută la ATI cu necesar de supliment de oxigen, s-a recuperat, anunță directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova, Eugen Georgescu.

Luni, la Spitalul de Boli Infecțioase, erau internați 21 de copii cu forme ușoare și medii de boală. Alți doi minori erau spitalizați la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” și unul la SCJU Craiova.

În total, în prezent sunt 707 cazuri active de infecție cu Sars-Cov2 în rândul copiilor din județul Dolj.

Spitalele fac, deocamdată, față

Deși ne confruntăm cu un număr record de infectări de la nivel național, reflectate și la nivelul județului Dolj, îmbolnăvirile nu pun, cel puțin până acum, o presiune atât de mare pe spitale. Pe 27 ianuarie, la ultima raportare privind gradul de ocupare al paturilor din spitale, DSP Dolj anunța că doar 15,77% dintre paturile Covid din Dolj sunt ocupate. În sătpămâna precedentă acestei raportări, cifra era de 9%.

Dacă în valul 4, pacienții așteptau pentru un loc la terapie intensivă, iar în perioada de vârf existau și 40 de oameni în această situație, deși numărul de paturi ATI fusese extins, în acest moment nu se pune problema crizei de locuri la terapie.

„La SCJU Craiova există 15 pacienți internați în sectorul ATI. Ceilalți 36 pacienți pozitivi sunt internați în alte secții”, precizează managerul SCJU Craiova.

La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, 7 dintre cei 171 de pacienți internați luni erau la terapie intensivă.

Și decesele se mențin sub cele din valul 4, cu un maxim de 4 decese raportate în 24 de ore la nivelul județului, față de 17 decese raportate în 13 octombrie 2021.

Vaccinarea bate pasul pe loc

În ciuda cifrelor record privind îmbolnăvirile, valul Omicron nu pare să îi fi speriat pe doljeni. Ritmul de vaccinare a scăzut constant în ultimele două luni. De la începutul anului, numărul doljenilor care s-au vaccinat zilnic a variat de la 50 la aproape 400, iar în ultima săptămână numărul maxim a scăzut sub 200.

În total 269658 de doljeni au primit, până în prezent, minim o doză de vaccin.

Rata de pozitivare de 50% la testele de la Babeș

Rata de pozitivare a testelor RT PCR de la Infecțioase rămâne extrem de ridicată în aceste zile. Jumătate dintre cei testați se dovedesc infectați cu Sars-Cov2, transmite managerul spitalului, Adina Turcu.

Debutul săptămânii a venit cu 379 de noi cazuri Covid raportate în Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS