-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateInamicii imunităţii (II): Efectele devastatoare ale consumului insuficient de apă

Inamicii imunităţii (II): Efectele devastatoare ale consumului insuficient de apă

Un stil de viaţă sănătos este, cel mai adesea, asociat cu o alimentaţie sănătoasă şi cu mişcarea. Există, însă, un element mai important decât acestea, de care depinde şi nutriţia noastră optimă, şi care este, de cele mai multe ori, neglijat. În lipsa unei hidratări adecvate, chiar dacă mâncăm sănătos, nu vom beneficia de nutrienţii necesari.

Apa are un rol esenţial în echilibrul organismului şi, implicit, al sistemului nostru imunitar. Dr. Mihaela Roşianu, medic medicină generală, cu specializare în domeniul nutriţiei, explică de ce.

“Procentul celor care nu beau suficientă apă este covârşitor”

Hidratarea deficitară este o problemă extrem de întâlnită și mult prea puțin discutată, deși importanța apei pentru sănătatea noastră este crucială. Dr. Roșianu spune că lipsa hidratării optime este una dintre cele mai frecvente probleme pe care le întâlnește la pacienții săi.

„Lipsa apei e un lucru de care mă lovesc frecvent la cabinet. Nu am făcut o statistică, dar procentul e covârşitor. Din păcate, în cazul multora, este vorba despre o lipsă cronică. Iar apa este un factor-cheie pentru sănătatea noastră”, spune medicul.

De ce este apa atât de importantă?

De ce depindem atât de apă? Specialistul spune că, în lipsa apei, nici măcar hrana nu mai este procesată cum trebuie de organismul nostru. Chiar dacă avem o alimentație corectă, sănătoasă, vom pierde mare parte din nutrienți, pentru că ei nu mai pot penetra celulele corpului nostru.

„Apa asigură permeabilitatea membranei celulare, lucru esenţial în hrănirea celulei, pentru că permite trecerea nutrienţilor din sânge în celulă. De asemenea, această permeabilitate este important și pentru eliminarea reziduurilor din celulă în circulaţie. Când vorbim de alimentaţie, ne gândim la ce mâncăm, dar hrănirea se întâmplă de fapt în momentul în care nutrienţii ajung la nivelul celulei. Evident că este important ce mâncăm, dar şi mai important e ca nutrienţii să ajungă la noi. Acesta e scopul final”, transmite dr. Mihaela Roșianu.

Atunci când nu suntem hidrataţi adecvat, la nivel exterior observăm că se usucă pielea, spune specialistul. Dar trebuie să știm că acelaşi lucru se întâmplă şi în interiorul nostru, la nivelul membranei celulare. „Nutrienţii pătrund cu greu spre deloc în celulă chiar dacă mâncăm ceea ce trebuie. La fel şi în cazul suplimentelor. De aceea, înainte de toate, trebuie să rezolvăm problema hidratării”, subliniază medicul.

Stresul hidric duce la slăbirea sistemului imunitar

Auzim adesea vorbindu-se despre radicalii liberi și efectele lor negative asupra organism, dar puțini dintre noi știu cât de importantă este apa în neutralizarea lor. În mod normal, aceștia ar trebui să treacă de membrana celulară şi să fie preluaţi de limfă, spune medicul. Dar atunci când membrana este deshidratată, ei nu mai pot trece sau trec mult mai greu. Iar atunci rămân în interiorul celulei, produc îmbătrânirea şi ulterior, moartea ei.

„Lipsa apei produce un stres denumit stres hidric, care se manifestă ca orice alt tip de stres. Adică duce la creşterea secreţiei de cortizol şi apoi la slăbirea sistemului imunitar”, semnalează dr. Roșianu.

Lipsa apei afectează și starea noastră mentală

Un stil de viață echilibrat ar trebui să înceapă cu o hidratare corectă, dacă avem în vedere consecințele deficitului de apă din corpul nostru. Cum putem să ne asigurăm că bem suficientă apă? Dr. Mihaela Roșianu propune să începem prin a „lucra” la formarea unui obicei:

„Ar trebui să învățăm, mai întâi de toate, să ne obișnuim să bem apă. Să ne facem un orar, să ne punem un reminder pe telefon, să ne așezăm paharul în faţă. Înainte de mâncare sau mişcare, apa este cea mai importantă. Apa are legătură directă şi cu starea noastră mentală, cu lipsa de concentrare sau lipsa de somn. Să avem în vedere că primele organe care se deshidratează sunt cele care conţin multă apă, iar sistemul nostru nervos are în componenţă aproximativ 90% apă”, atrage atenția specialistul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS