0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEugen Georgescu câştigă definitiv procesul în cazul demisiei false. Gafele uluitoare ale Ministerului Sănătăţii

Eugen Georgescu câştigă definitiv procesul în cazul demisiei false. Gafele uluitoare ale Ministerului Sănătăţii

Odiseea deciziilor haotice privind conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova ajunge, se pare, la final. Eugen Georgescu, revocat, la finalul anului 2019, din funcţia ocupată prin concurs pe baza unei demisii în fals, câştigă definitiv procesul împotriva Ministerului Sănătăţii, după ce acesta din urmă a decis să renunţe la recurs. O mutare care nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni, după ce în ianuarie Georgescu a revenit pe scaunul de director, fiind numit interimar până la finalul lunii februarie.

Motivarea instanţei scoate la iveală un şir uluitor de gafe făcute de Ministerul Sănătăţii în incredibilul scandal privind demisia falsă.

Ministerul s-a răzgândit, dă înapoi

În data de 9 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să se pronunţe în dosarul privind anularea demisiei lui Eugen Georgescu, după ce acesta a solicitat preschimbarea termenului (iniţial, termenul de judecată era ianuarie 2023).

Ministerul Sănătăţii a renunţat, însă, la recurs, astfel că decizia Curţii de Apel Timişoara, care i-a dat dreptate lui Georgescu şi a anulat demisia, rămâne în picioare şi este definitivă. Cu alte cuvinte, managerul are dreptul de a-şi relua mandatul, întrucât completul de judecată a luat act de „renunţarea recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii la judecata recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 112 din 4 martie 2021 a Curţii de apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.”

Aşa a decis Ministerul Sănătăţii să se spele pe mâini de tot haosul iscat la conducerea SCJU Craiova din 2019 încoace.

Eugen Georgescu: „S-a făcut dreptate”

Scandalul demisiei false primite pe email de către Ministerul Sănătăţii a fost notoriu la vremea sa. Eugen Georgescu s-a trezit dat la o parte de la conducerea spitalului peste noapte, fără să ştie ce l-a „lovit”. Ministerul i-a transmis că ia act de o demisie pe care nu o înaintase. Deşi Georgescu a spus că actul este fals, Ministerul a mers înainte cu procedurile, l-a revocat din funcţie, apoi l-a numit tot pe acesta interimar, pentru şase luni.

Conform motivării deciziei instanţei de la Timişoara, semnele unui fals în documente au fost destule, iar lipsa unei comunicări directe cu managerul spitalului a fost una dintre erorile majore ale Ministerului în cazul demisiei false.

Eugen Georgescu a declarat, pentru Gazeta de Sud, că, din punctul său de vedere, s-a făcut dreptate, iar acest lucru este cel care contează acum. „Am avut sprijinul colegilor mei pentru că a fost o nedreptate. La momentul actual, ne concentrăm pe ce avem de făcut, avem multe de rezolvat”, a spus acesta.

Ministerul Sănătăţii, păcălit de o demisie în fals

În noiembrie 2019, Ministerul Sănătăţii a primit prin email demisia managerului SCJU Craiova. Actul demisiei a fost transmis sub forma unei copii scanate, iar adresa de e-mail de pe care a fost transmis documentul nu aparținea nici lui Georgescu și nici spitalului, dar era foarte apropiată de adresa unităţii medicale, constată Curtea de Apel Timişoara.

Indiciile unui fals nu ar fi lipsit, însă nu au fost luate în considerare, iar Ministerul nu a făcut minime verificări privind autenticitatea actului: „În situația în care ministerul pârât a observat că documentul transmis nu are atașată o semnătură electronică, ar fi trebuit să dea dovadă de minime diligențe în verificarea autenticității actului, cu atât mai mult cu cât atât antetul din document cât și adresa de mail de pe care s-a transmis documentul ridică serioase semne de întrebare”, se precizează în motivarea instanţei.

Aceasta relevă că era suficientă o simplă comparare a antetului de pe actul transmis cu antetul oficial al spitalului, pentru a se observa că lipsesc anumite elemente sau că au o poziţionare diferită. Mai mult, actul nu a fost înregistrat în registrul de intrări-ieșiri, neavând un număr de înregistrare şi nici nu există un înscris pe suport de hârtie, care să fi fost semnat olograf.

Ministerul a gafat şi la alte aspecte procedurale

O altă problemă constatată în cadrul procesului a fost aceea că Ministerul a „transformat” actul de demisie, adică al denunţării unilaterale, într-un acord al părţilor. Acest lucru în sine ar atrage o anulare a actului administrativ.

De ce ar fi făcut asta Ministerul? Pentru că o denunţare unilaterală, adică o demisie, ar fi necesitat o notificare scrisă. „Lecturând condițiile denunțării unilaterale, Curtea observă că într-adevăr este necesară forma scrisă a notificării de denunțare, condiție care însă nu a fost respectată în cauza de față, ministerul pârât eludând această condiție prin schimbarea temeiului încetării contractului, din denunțare unilaterală în acordul părților.”

Deși ministerul pârât susține că decizia de încetare a contractului de management a fost luată în baza denunțării unilaterale a reclamantului, pe baza actului de demisie transmis prin mail, totuși temeiul încetării a fost indicat ca fiind acela al acordului de voință, „fapt ce constituie o primă cauză de nulitate a actului, întrucât un astfel de acord nu a avut loc”, mai aflăm din motivarea sentinţei.

Istoric de harababură

Reamintim că, din 2019, SCJU Craiova a schimbat trei directori interimari, cu mai multă sau mai puţină noimă. Istoricul managementului SCJU Craiova ar fi un motiv de râs, dacă nu ar fi, de fapt, de plâns.

Eugen Georgescu a câştigat, la începutul anului 2019, concursul pentru postul de manager al SCJU Craiova. La nici un an după numirea în funcţie, pe 15 noiembrie, managerul a primit pe faxul spitalului un ordin de încetare a contractului de management, ca urmare a unei cereri de demisie. În aceeaşi zi, Georgescu a făcut o reclamaţie prin care anunţa că cineva a făcut cererea de demisie în fals, în numele său. A rămas apoi interimar pentru câteva luni, după care a fost înlocuit de Teodor Sas, în luna februarie a anului 2020. După numai trei luni a fost înlocuit de Laurenţiu Ivanovici, care a rămas pe post din luna mai a anului 2020 până la sfârşitul anului 2021.

În luna noiembrie 2021, unitatea medicală publica anunţul organizării unui nou concurs pentru ocuparea funcţiei de director. Ivanovici urma să susţină ultima probă din concurs, la care a fost singurul candidat înscris, pe 14 decembrie 2021. Însă Ministerul Sănătăţii a schimbat formula Consiliului de Administraţie a spitalului şi, implicit, a comisiei de concurs, cu doar o seară înainte, aruncând în aer procedura. Ivanovici nu a mai putut susţine proba, iar pe 31 decembrie mandatul său de manager interimar expira. Astfel că, din ianuarie 2022, Eugen Georgescu a revenit, tot ca interimar, la conducerea spitalului, până la 28 februarie 2022.

Decizia definitivă scuteşte Ministerul de alte proceduri de concurs

Întâmplător sau nu, odată cu schimbarea Ministrului Sănătăţii, s-a schimbat şi atitudinea. Astfel, concursul demarat la sfârşitul anului trecut pentru ocuparea postului vacant de manager a fost blocat pe ultima sută de metri chiar de Minister, după o schimbare fulminantă a membrilor Consiliului de Administraţie. La expirarea mandatului de interimar al lui Laurenţiu Ivanovici, Eugen Georgescu a revenit în funcţie, tot ca interimar.

Într-un răspuns pentru GdS cu privire la anularea concursului din decembrie 2021, Ministerul Sănătăţii făcea discret şi o previziune, aducându-ne în atenţie situaţia lui Eugen Georgescu, pregătit, parcă, deja pentru o victorie a acestuia în instanţă. După ce ni se citau proceduri seci, la final ni se preciza: „Totodată, vă aducem la cunoștinţă faptul că, pe rolul instanţei de judecată se află un dosar de repunere în funcţie a domnului Georgescu Eugen Florin, fost manager al unităţii sanitare, dosar câștigat de către acesta în prima instanţă”.

Şi iată că această schimbare a macazului a fost încununată, la sfârşitul săptămânii trecute, cu un pas în spate făcut de Minister, pentru a-i elibera calea lui Eugen Georgescu, după doi ani de când acesta l-a acţionat în instanţă. Astfel se încheie lunga babilonie de la vârful celei mai importante unităţi medicale din Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS