0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatate46 de cazuri noi de infectare cu subvarianta BA.2 după secvențierea a 171 de probe

46 de cazuri noi de infectare cu subvarianta BA.2 după secvențierea a 171 de probe

În urma secvențierii unui nou lot de 171 probe, MedLife a identificat 46 cazuri de infectare cu subvarianta BA.2 a tulpinii Omicron, 124 de cazuri cu tulpina originală BA.1 și un caz cu B.1.1.161.

Se confirmă faptul că Omicron pare că a înlocuit Delta în România. Este a doua oară consecutiv când specialiștii MedLife nu au identificat niciun caz cu tulpina Delta pe lotul studiat.
Specialiștii atrag atenția că în interval de două săptămâni, procentul probelor identificate cu subvarianta BA.2 a crescut de 3% la 27% pe loturile studiate.
Cele mai multe probe indentificate cu BA.2 provin din Brașov și București.

Deși dinamica este una accentuată pe lotul studiat, în acest moment această subvariantă nu pare să impacteze evoluția numărului de cazuri la nivel național. Rămâne de văzut dacă România va înregistra o prelungire a valului 5 sau nu.
Sunt 12 săptămâni de când se monitorizează evoluția tulpinii Omicron pe teritoriul României. În această perioadă, s-au secvențiat 586 de probe și a realizat prescreening pentru 806 probe provenite din cele mai importante orașe la nivel național. Compania continuă procesul de monitorizare pentru a urmări evoluția pandemiei.

Prevalența subvariantei BA.2, în creștere chiar și în țările care au atins deja vârful valului 5 al pandemiei

Identificată pentru prima oară în Africa de Sud, în decembrie 2021, subvarianta BA.2 are peste 30 de mutații în comun cu varianta Omicron BA.1, dar și 28 de mutații adiționale, majoritatea fiind localizate la nivelul proteinei Spike. Însă, spre deosebire de versiunea inițială, subvarianta BA.2 este mai greu de identificat prin testele de screening.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la începutul lunii februarie, BA.2 reprezenta 20% din totalul cazurilor de infectare cu Omicron raportate la nivel global, fiind detectată în 74 de țări și 47 de state din SUA.

Specialiștii avertizează că noua subvariantă este pe un trend ascendent inclusiv în țările care au atins deja vârful valului 5 al pandemiei, generat de tulpina inițială Omicron, ceea ce ar putea indica o prelungire a valului 5.
Datele OMS arată că BA.2 ar putea fi chiar și de două ori mai contagioasă decât varianta inițială BA.1. În plus, studiile internaționale sugerează capacitatea noii subtulpini de a provoca forme mai severe de boală decât varianta inițială și de a ocoli răspunsul imun obținut prin vaccinare. Toate aceste caracteristici ale BA.2 se bazează pe modificările genetice suferite de virus, noua subvariantă având zeci de mutații noi față de tulpina originală Omicron.

„Trebuie să ne raportăm cu precauție la finalul valului 5 al pandemiei”

Deși România pare că a depășit vârful valului 5 al pandemiei, dat fiind faptul că numărul îmbolnăvirilor a intrat pe o pantă descendentă, și se vorbește deja despre sfârșitul pandemiei, specialiștii în sănătate încă privesc cu precauție aceste previziuni, mai ales în contextul răspândirii subvariantei BA.2.

“Ținând cont de dinamica subvariantei BA.2 din ultimele două săptămâni, cel puțin pe loturile analizate de noi, trebuie să ne raportăm cu precauție la finalul valului 5 al pandemiei și să avem în vedere și scenariul pesimist, în care am putea înregistra un al doilea vârf al acestui val, determinat de noua subtulpină. Dacă ritmul de răspândire a subvariantei BA.2 se menține la acest nivel, sunt șanse ca România să înregistreze o prelungire a valului 5.
Așadar, nu e momentul să lasăm în totalitate garda jos sau să ne relaxăm. Respectarea măsurilor de prevenție și vaccinarea cu schema completă, inclusiv doza booster, rămân în continuare esențiale pentru a ieși cât mai curând din acest val.

Pandemia nu s-a încheiat. Este foarte probabil ca după acest val să urmeze și alte tulpini. Vom trăi cu acest virus mult timp de acum înainte. Este nevoie să ne adaptăm și să rămânem în continuare prudenți”, a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Group.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS